Incendiu la o clădire din Capitală; a fost afectată fațada și acoperișul

Fațada unei clădiri din Capitală a fost afectată, marți, de un incendiu.

Pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență București – Ilfov au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la fațada unei clădiri de pe strada Tache D. Ionescu, din Capitală.

La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta cu flacără la vegetația uscată.

Au fost afectate fațada clădirii și acoperișul pe aproximativ 100 mp.

La locul incediului s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD.

Potrivit ISUBIF, în prezent incendiul este localizat.

Papa Leon al XIV-lea afirmă că ‘Dumnezeu, sfâșiat de războaie, nu este de partea agresorilor’

REPORTAJ Tururile gratuite ale orașului Tulcea din acest an au început în ‘mahalaua grecească’ (GALERIE FOTO)