Hunedoara: Persoană grav rănită într-un accident cu ATV-ul, la Petrila; a intervenit elicopterul SMURD

Un bărbat de 43 de ani a fost grav rănit, marți după-amiază, în timpul unei deplasări cu ATV-ul în zona ‘Dealul Crucii’, din localitatea Petrila, pentru salvarea victimei intervenind echipaje ale SMURD Petroșani, Ambulanței și Serviciului Public Județean Salvamont.

Pentru că distanța până la locul accidentului era mare, iar terenul era accidentat și imposibil de parcurs cu autospecialele de intervenție, echipele de salvatori au cerut sprijin aerian cu un elicopter SMURD, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

‘La fața locului, salvatorii au constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 43 de ani, avea fracturi și răni în urma căderii de pe ATV’, a precizat sursa citată.

După acordarea primului ajutor medical calificat și pregătirea pentru transport aerian, bărbatul a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la UPU Petroșani, unde i s-au efectuat investigații aprofundate și i s-au acordat primele îngrijiri medicale de specialitate.

Volei feminin: CSO Voluntari, prima finalistă a Diviziei A1

Incendiu bloc social/ Constanța: Nouă persoane, între care trei minori, au fost transportate la spital