Raportul lui Siegfried Mureşan privind viitorul buget al UE, votat în Parlamentul European: Propunem o creştere de 47% a fondurilor pentru agricultură, finanţare dedicată pentru coeziune şi un buget total mai mare cu 10%

Comisia pentru bugete din Parlamentul European a votat miercuri, cu largă majoritate, raportul europarlamentarului Siegfried Mureşan (PPE / PNL), care stabileşte priorităţile de negociere ale Parlamentului pentru viitorul Buget multianual al Uniunii Europene 2028–2034.

Raportul solicită o creştere de 47% a fondurilor pentru agricultură, comparativ cu propunerea iniţială a Comisiei Europene. 
Totodată, documentul coordonat de Siegfried Mureşan, în calitate de negociator-şef al Parlamentului, include fonduri dedicate pentru politica de coeziune, element care lipsea din propunerea iniţială a Comisiei, din iulie 2025, arată europarlamentarul într-o postare pe Facebook. 
Siegfried Mureşan menţionează că, per ansamblu, raportul solicită un buget cu 10% mai mare decât cel propus iniţial de Comisia Europeană, până la suma totală de 1,79 trilioane de euro. 
”Raportul pe care l-am negociat şi care a fost votat astăzi păstrează toate elementele pozitive din propunerea iniţială a Comisiei şi corectează iniţiativele care ar fi slăbit bugetul şi alocările pentru beneficiari. Concret, susţinem iniţiativa de a creşte fondurile pentru apărare şi pentru consolidarea economiei. În faţa provocărilor globale, aceste priorităţi ne fac mai puternici şi mai uniţi”, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan, după vot.
”În acelaşi timp, nu dorim să slăbim priorităţile tradiţionale, precum agricultura şi coeziunea. Prin aceste două politici sunt alocate majoritatea fondurilor europene care sprijină România şi trebuie să rămână separate, pentru a asigura claritate şi predictibilitate pentru beneficiari, nu comasate într-un singur fond, aşa cum propunea Comisia. Astfel, propunem ca politica de coeziune să beneficieze de o finanţare dedicată, apropiată de cea din actualul exerciţiu financiar, respectiv aproximativ 274 de miliarde de euro. În ceea ce priveşte politica agricolă comună, propunem revenirea la formatul cu doi piloni – plăţi directe şi dezvoltare rurală – nu doar plăţi directe, cum prevedea Comisia. Pentru a asigura o finanţare adecvată, propunem o creştere totală de 47% a fondurilor pentru agricultură, până la suma totală de 385 de miliarde de euro. Această creştere include sumele obţinute deja în negocierile preliminare din toamna anului trecut, fondurile propuse în contextul acordului UE–Mercosur, precum şi majorarea generală de 10% propusă pentru întregul buget”, a mai spus eurodeputatul.
El arată că doreşte ca aceste creşteri moderate să consolideze bugetul, fără a pune presiune pe bugetele naţionale care contribuie la finanţarea acestuia. 
”Soluţia este adoptarea unui nou pachet de resurse proprii, care să includă, de exemplu, o taxă pe tranzacţiile digitale ale marilor companii”, a adăugat Siegfried Mureşan.
Potrivit europarlamentarului PNL, raportul adoptat astăzi va fi supus votului în plenul Parlamentului European în data de 29 aprilie. 
Odată adoptat şi de plen, acesta va deveni mandatul oficial pentru negocierile conduse de europarlamentarul Siegfried Mureşan cu Comisia Europeană şi Consiliul privind adoptarea viitorului Buget multianual al Uniunii Europene 2028–2034, mai spune Siegfried Mureşan. 

viewscnt

Trump ameninţă să revină asupra acordului comercial cu Regatul Unit prin care-şi limita taxele vamale la 10%, din cauza lipsei de susţinere a Londrei în Războiul din Iran

Patru morţi şi 20 de răniţi în sudul Turciei, într-un atac armat într-o şcoală primară, în provincia Kahramanmaraş