Linia de autobuz 185 va funcționa, de joi, pe un traseu deviat temporar pe sensul spre ‘Cimitirul Ghencea 3’, ca urmare a unor lucrări de infrastructură.
Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), pe perioada lucrărilor, autobuzele liniei 185 vor circula astfel: terminal ‘Ghencea’, Bd. Ghencea, Prelungirea Ghencea, Str. Ghidigeni, Str. Dantelei, Str. Lavei, Drumul Cooperativei, ‘Cimitirul Ghencea 3’. Sensul spre ‘Ghencea’ nu va fi modificat.
Pe traseul deviat, autobuzele liniei 185 vor opri în stațiile: ‘Drumul Cooperativei’ (de pe Str. Prelungirea Ghencea), ‘Prelungirea Ghencea’ și ‘Ghidigeni’. În schimb, nu vor mai efectua stațiile: ‘Drumul Cooperativei’ (de pe artera Drumul Cooperativei), ‘Bascov’ și ‘Arefului’.


