Bulgaria avertizează asupra existenței multor bancnote euro false pentru cumpărarea de voturi la alegeri duminică

Guvernul interimar bulgar a avertizat miercuri că are cunoștință de existența unei cantități enorme de bancnote euro false destinate cumpărării de voturi la alegerile parlamentare anticipate care au loc duminică, al optulea scrutin de acest fel în ultimii cinci ani, relatează agenția EFE.

Premierul interimar Andrei Giurov a declarat că de aceste semnalări se ocupă Ministerului de Interne, care a anunțat marți că a confiscat un milion de euro, bani destinați cumpărării de voturi în favoarea unui anumit partid, pe care nu l-a precizat. O anchetă este în desfășurare pentru a stabili dacă vreuna dintre bancnotele confiscate este contrafăcută.

Miercuri dimineață poliția bulgară a anunțat că a confiscat bancnote false în valoare totală de 5.000 de euro și 6.000 de lire sterline. Premierul Giurov i-a acuzat pe autorii acestei scheme, pe care de asemenea nu i-a precizat, că încearcă să distorsioneze prin înșelătorie votul cetățenilor bulgari și le-a cerut acestora din urmă să colaboreze pentru a zădărnici astfel de tentative de manipulare electorală.

La rândul său, viceministrul de interne Ivan Anchev a anunțat că au fost primite 1.743 de plângeri privind tentative de cumpărare de voturi, de aproape patru ori mai multe decât la alegerile anticipate din 2024.

Cumpărarea de voturi este o practică obișnuită în Bulgaria, una dintre cele mai sărace și mai corupte țări din UE, scrie agenția EFE. De obicei li se oferă între 50 și 100 de euro sau chiar produse, precum lemne de foc, celor care arată o fotografie cu buletinul de vot ce dovedește că au votat pentru un anumit partid sau care introduc în urnă un buletin de vot cu ștampila deja pusă.

Bosnia aprobă un proiect de gazoduct al unor investitori americani apropiați de Casa Albă

Putin îi ceartă pe înalţii oficiali ruşi din cauza situaţiei economiei