Nu credem că este momentul potrivit ca, anul acesta, să aducem noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse în Sistemul de Garanție – Returnare (SGR), a declarat, joi, la o conferință de specialitate, Anca Marinescu, corporate affairs & communication manager la RetuRo.
‘Anul acesta, anul 3 de funcționare, este unul foarte dificil pentru RetuRo, pentru că, așa cum prevede legea, este anul în care avem cele mai ambițioase ținte. Dacă anul trecut am reușit să ne atingem țintele pe care ni le impune legislația, anul acesta țintele devin din ce în ce mai ambițioase și, într-adevăr, este punctul de cotitură al Sistemului de Garanție – Returnare. Acesta este și motivul pentru care noi, compania care implementează sistemul, am considerat că nu este momentul potrivit pentru a aduce adiții sistemului, pentru a aduce noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse în sistem. S-a vorbit despre multe tipuri de produse, nu doar despre borcane, despre oțet, borș, lactate, inclusiv despre PET-ul de 5 litri… Nu credem că este momentul potrivit, anul acesta, pentru aceste adiții’, a precizat ea.
Anca Marinescu susține, în context, că orice nouă adiție la acest sistem trebuie să urmărească același traseu, să aibă la bază niște studii de fezabilitate și de prefezabilitate, făcute împreună cu universități de prestigiu.
‘Noi considerăm că orice nouă adiție la acest sistem trebuie să urmărească același traseu, trebuie să aibă la bază niște studii de fezabilitate, de prefezabilitate, care au fost făcute împreună cu universități de prestigiu, apoi au fost făcute toate simulările posibile, ne-am uitat, la felul în care funcționează acest sistem în alte țări. Așa că noi spunem că orice dezvoltare este benefică. Sigur că văzând că ceva funcționează și noi ne simțim extraordinari de flatați când auzim că se mai dorește încă ceva în sistem, înseamnă că ne-am făcut treaba bine, dar toate lucrurile acestea trebuie făcute urmând aceeași logică, tocmai pentru a avea sustenabilitate’, a menționat Marinescu.
Reprezentanta RetuRo este de părere că Sistemul de Garanție – Returnare înseamnă mai mult decât o politică de mediu.
‘Sistemul de Garanție – Returnare este mai mult decât o politică de mediu. Cred că succesul lui îl puteți vedea fiecare dintre voi, îl puteți simți fiecare dintre voi de cel puțin un an, pentru că vedem în jurul nostru când mergem în natură cu familiile că albiile râurilor sunt mai curate, că la marginea drumurilor nu mai sunt ambalajele acelea care cu siguranță ne deranjau pe toți. Acesta este un succes incontestabil mai departe de cifre și mai departe de restul lucrurilor pe care, sigur, noi le spunem și cu care ne lăudăm. (…) Deci, ceea ce a funcționat este această ‘shared responsibility’ și faptul că fiecare dintre cei de pe lanț și-au știut exact rolul, și-au știut exact în fiecare moment partea de responsabilitate și, iată, că putem să ne lăudăm, după un pic mai mult de doi ani, cu un sistem performant. Al treilea sistem din Europa, ca dimensiune, după Germania și Polonia. Până să apară Polonia, în urmă cu un an, eram chiar a doua țară. Ceea ce ne face într-adevăr speciali este că suntem singurul sistem, la nivel global, integrat. Avem pe toată lumea la masă și, probabil, că din acest motiv am reușit să devenim performanți atât de repede. După numai opt luni am reușit să adunăm peste 80% din ambalaje’, a susținut Anca Marinescu.
În noiembrie, anul trecut, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, afirma că pe actuala infrastructură de RVM-uri (Reverse Vending Machines – automate de preluare a ambalajelor, n.r.), pot fi adăugate ambalaje noi, dar care să nu necesite modificări majore ale echipamentelor de colectare.
RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie non-profit, creată de un consorțiu format din trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%), respectiv statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (20%).
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă 2030, economia circulară și rolul tehnologiei și digitalizării în implementarea politicilor de sustenabilitate s-au aflat printre temele de discuție din cadrul evenimentului ‘Competitive sustainability summit – Strategy. Resilience. Growth. Community’, organizat joi la București.


