Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde pentru retehnologizarea și prelungirea duratei de viață a Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat, potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, remis AGERPRES.
În ianuarie 2026, România a notificat la Bruxelles intenția sa de a sprijini retehnologizarea reactorului Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, cu menținerea aceleiași capacități de producție a energiei electrice, respectiv 706 megawați, astfel încât acesta să poată funcționa pentru încă 30 ani.


