Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, mandatat de Comitetul Executiv să negocieze cu Gheorghe Hagi preluarea funcției de antrenor al echipei naționale a României, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că obiectivul noului selecționer va fi calificarea la EURO 2028.
El a explicat că în Gheorghe Hagi nu va avea un obiectiv în Liga Națiunilor din această toamnă, aceste meciuri fiind privite ca o pregătire a campaniei de calificare la turneul final al Campionatului European găzduit de Marea Britanie și Irlanda în 2028.
‘După cum se știe, detaliile financiare sunt confidențiale, iar în ceea ce privește durata contractului, fiecare selecționer a lucrat cu obiectivul de a obține o performanță sportivă la următorul turneu final. Prin urmare în această toamnă intrăm în această traiectorie prin Liga Națiunilor și apoi prin campania de calificare la următorul turneu final. Așadar, obiectivul noului selecționer va fi de a califica echipa națională la următorul turneu final, cel european. Abordarea noastră ca federație în ceea ce privește Liga Națiunilor va fi să nu avem un obiectiv de performanță sportivă, ci mai degrabă de a putea să pregătim campania de calificare. Această ediție a Ligii Națiunilor va fi o etapă premergătoare campaniei de calificare din 2027 pentru următorul Campionat European’, a precizat oficialul FRF.
Acesta a menționat că primele discuții cu Gheorghe Hagi legate de preluarea naționalei le-a avut în luna februarie: ‘Domnul Lucescu nu ne-a spus niciodată că și-ar dori să plece de la echipa națională. Singurul moment în care a existat această posibilitate a fost în luna februarie, când a existat o discuție între mine și Gică Hagi, dar atât. Domnul Lucescu a fost mereu foarte apreciativ la adresa antrenorilor români’.
Răzvan Burleanu a negat că Hagi își dorește demiterea directorului tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, acesta chiar fiind reconfirmat în funcție.
‘Am discutat despre foarte multe aspecte cu Gică Hagi și un element pe care pot să îl infirm este cel legat de o posibilă solicitare a sa de demitere a directorului tehnic. În plus, chiar azi Mihai Stoichiță a fost reconfirmat de către Comitetul Executiv, deci niciodată nu s-a pus în discuție acest subiect’, a adăugat Burleanu.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal l-a mandatat, joi, în unanimitate, pe președintele Răzvan Burleanu să negocieze cu antrenorul Gheorghe Hagi (61 de ani) preluarea funcției de selecționer al echipei naționale a României, rămasă vacantă după încetarea contractului fostului tehnician Mircea Lucescu, finalizarea discuțiilor fiind programată pentru săptămâna viitoare.
Fostul mare internațional a fost primul pe lista cu propuneri a Comisiei Tehnice a Federației Română de Fotbal pentru postul de selecționer.
Hagi a mai fost propus de Comisia Tehnică și în luna iulie a anului 2024, dar FRF a considerat că acesta se află într-un conflict de interese pentru preluarea funcției de selecționer deoarece la acel moment era acționar majoritar la clubul Farul Constanța din Superligă, în locul său fiind numit Mircea Lucescu. La 16 martie 2026, Hagi a cedat pachetul majoritar de acțiuni către Gheorghe Popescu, păstrând în momentul de față doar 10 procente la gruparea constănțeană.
Pentru fostul decar acesta ar putea fi al doilea mandat de selecționer al primei reprezentative după cel din perioada 1 septembrie – 27 noiembrie 2001. Instalat imediat după retragerea din activitatea de jucător și aflat la prima experiență ca antrenor, Hagi a rezistat în funcția de selecționer doar trei luni, mandatul încheindu-se imediat după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2002 în urma barajului cu Slovenia (1-2 și 1-1).
În cariera sa de antrenor, Gheorghe Hagi a mai condus formațiile Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara, Steaua București, FC Viitorul Constanța și Farul Constanța. Palmaresul său ca tehnician este alcătuit din 2 titluri (FC Viitorul și Farul), o Cupă a României (FC Viitorul), o Supercupă a României (FC Viitorul) și o Cupă a Turciei (Galatasaray).
Gheorghe Hagi l-ar urma în funcție pe Mircea Lucescu, al cărui contract a încetat la 2 aprilie 2026. Lucescu a fost internat de urgență pe 29 martie, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe tehnice premergătoare unui antrenament al echipei naționale de fotbal, fiind afectat de ratarea calificării la Cupa Mondială 2026, după înfrângerea suferită în fața Turciei (0-1), din 26 martie. Ulterior, în 7 aprilie, Mircea Lucescu a decedat la vârsta de 80 de ani la Spitalul Universitar București. În aceeași zi, Federația Română de Fotbal a anunțat că suspendă pe o perioadă nedeterminată procesul de numire a noului selecționer.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ada Vîlceanu)


