O serie de evenimente liturgice dedicate sărbătorii Izvorului Tămăduirii vor avea loc vineri la Catedrala Patriarhală ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ de pe Colina Bucuriei.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, programul liturgic este următorul:
* Între orele 09:00-11:30, Sfânta Liturghie arhierească va fi săvârșită la Baldachinul Sfinților din incinta Catedralei Patriarhale.
* Începând cu ora 11:30, tot la Baldachinul Sfinților, va fi săvârșită Slujba Sfințirii Mici a apei (Agheasma Mică), iar apoi credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Agheasmă.
* La final, fiecare credincios sau credincioasă poate umple o sticlă personală de un litru cu apă sfințită de la robinetele celor șase vase mari albastre, având fiecare o capacitate de 500 de litri.
***
Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoare închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixă, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată. Sărbătoarea amintește de o minune petrecută lângă Constantinopol, când Maica Domnului i-a descoperit viitorului împărat Leon cel Mare un izvor cu apă vindecătoare.
Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care își căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului, care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului și pentru a-i unge ochii lipsiți de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul și-a astâmpărat nu numai setea, dar și-a recăpătat și vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulți bolnavi de-a lungul timpului.
Această sărbătoare închinată Maicii Domnului amintește, totodată, și de Vinerea Mare. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a vărsat atunci lacrimi lângă Crucea Mântuitorului, se arată ca izvor de nădejde și de vindecare.
În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfințire a apei – Agheasma Mică.


