Astronauții misiunii chineze Shenzhou-21 vor mai rămâne în spațiu încă o lună

Echipa de astronauți ai misiunii chineze Shenzhou-21 va mai rămâne în spațiu încă o lună după o analiză atentă a Biroului chinez pentru inginerie spațială cu echipaj uman, a relatat vineri postul de televiziune de stat din această țară, informează Reuters.

Nava spațială Shenzhou-21 și echipajul său a fost lansată în spațiu cu ajutorul rachetei Long March-2F de la centrul de lansare Jiuquan Satellite, situat în nord-vestul Chinei, pe 31 octombrie.

Misiunile Shenzhou presupun șederea în spațiu a unor echipaje de câte trei astronauți pe perioade de șase luni. Din misiunea curentă fac parte astronauții Zhang Hongzhang, Wu Fei – cel mai tânăr astronaut chinez care a ajuns în spațiu -, precum și comandantul Zhang Lu, care a făcut parte și din misiunea Shenzhou-15 din 2022. Cei trei astronauți aveau vârstele de 39, 32 și respectiv 48 de ani la momentul lansării în spațiu.

Cu ajutorul brațului robotic al stației spațiale și al cercetătorilor, astronauții au finalizat cu succes mai multe activități printre care și instalarea unor dispozitive pentru protecția împotriva deșeurilor spațiale și inspectarea facilităților și a echipamentului extravehicular, a precizat CCTV, citând Biroul pentru inginerie spațială.

Cei trei astronauți se află pe orbită de peste cinci luni, au o stare bună de sănătate și condiții bune de lucru, a precizat CCTV.

Echipa Shenzhou-21 era programată să revină pe Terra cândva în luna aprilie după finalizarea turei lor de jumătate de an. Șederea lor în spațiu va fi extinsă acum cu o lună, însă CCTV nu a oferit o dată exactă a revenirii lor.

”Pentru a testa mai amănunțit tehnologii legate de șederea pe termen lung a astronauților pe orbită… este planificată prelungirea șederii pe orbită cu aproximativ o lună”, a precizat CCTV.

În timpul șederii în spațiu, astronauții vor continua să desfășoare experimente relevante din punct de vedere științific și tehnologic, potrivit CCTV.

FMI spune că reducea taxelor pe combustibili este ineficientă pentru a frâna explozia prețurilor la energie

Centrul European al Consumatorilor a recuperat peste 170.000 euro pentru consumatori, în primele trei luni