Rareș Bogdan, profeții pentru turul al doilea: ‘Acolo este o bătălie totală / va negocia să-l susțină pe Ciucă’

 

„Vedem un trend ascendent pentru candidatul PNL.  Electoratul PSD este extrem de atașat liderului, este o diferență foarte mică între scorul liderului si scorul partidului. La PNL, în următoare 2 luni, obiectivul nostru este ca pe scorul partidului, care este între 22 și 24% să reușim să ridicăm și scorul candidatului nostru, care este între 16-18%. Deci mai avem încă 5-6% pe care trebuie să le mobilizăm în favoarea candidatului nostru. Lucrurile in turul doi sunt evidente“, a punctat Rareș Bogdan la Realitatea PLUS, subliniind că turul al doilea va fi disputat între PSD și PNL.

Pe candidatul plasat pe locul al treilea și cotat cu 14%, Mircea Geoană, nu îl vede ajuns în turul al doilea.

„Se vede că după câteva luni bune, chiar un an de zile, în care alerga aproape singur pe turnantă, fostul președinte al PSD, de altfel cel mai longeviv președinte al PSD, Mircea Geoană, pierde din viteză. Practic la fiecare ieșire publică Mircea Geoană face o gafă, deci nu-l mai pot menține artificial doar din proiecția unor consultanți și proiecția unei imagini de lider… care nu e venită din spuma mării, nici pe un cal alb. Nu cred că Geoană este o alternativă serioasă și pe măsură ce se va vorbi despre finanțările domniei sale, despre cine este în jurul său, în mod direct, despre proiectul său – pentru că eu nu l-am văzut foarte clar – lucrurile se vor decanta. Nu cred că Mircea Geoană va face două cifre. Estimarea mea este că el cu greu va atinge 2 cifre, adică 10%,“, a afirmat prim-vicepreședintele PNL.

În ceea ce o privește pe candidata USR, clasată pe locul al patrulea realizat de casa de sondare a sociologului Marius Pieleanu, crede că aceasta va ajunge să negocieze cu PNL în turul al doilea.

„Doamna Lasconi… deocamdată vedem că este o bătălie totală în USR, s-a retras șeful de campanie în plină campanie electorală… acolo sunt 3 tabere care nu se înțeleg pe listele electorale. Foarte probabil Elena Lasconi și liderilor celorlalte grupări vor negocia cu Nicolae Ciucă și cu noi, pentru turul 2, o susținere a domnului Ciucă“, a afirmat Rareș Bogdan.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Incendiu într-o pădure de pin din judeţul Alba / Focul s-a extins pe zece hectare – FOTO

Care este soluția de avarie a Moscovei pentru exclava rusă Kaliningrad