25 de organizații civice – scrisoare către președinte: Ați demonstrat o decuplare profundă de la electoratul care v-a susținut

Mai multe organizații și grupuri civice i-au transmis vineri o scrisoare deschisă președintelui Nicușor Dan, exprimându-și îngrijorarea față de modul în care acesta își exercită mandatul. Semnatarii afirmă că șeful statului a demonstrat ‘nu doar o abatere de la promisiuni, ci o decuplare profundă de la electoratul care l-a susținut’, iar în prezent ‘acest mandat este grav compromis’.

‘Domnule Președinte, organizațiile și grupurile civice semnatare vă adresează această scrisoare deschisă, profund îngrijorate de direcția în care ați ales să vă exercitați mandatul – un mandat câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic deja puternic radicalizat. Într-o democrație funcțională, relația dintre votant și politician se întemeiază pe un veritabil contract social. Este o relație mutuală, în care cetățenii aleg să susțină un candidat în baza unor clauze explicite – promisiunile publice. Acestea nu sunt simple declarații de campanie, ci obligații morale și politice. Solicitările noastre, la care ați făcut referire cu ironie, nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv propriile dumneavoastră angajamente’, se arată în scrisoare.

Organizațiile subliniază că mandatul a fost câștigat pe baza unui angajament clar față de cetățeni, într-un context politic tensionat, iar relația dintre votant și politician reprezintă ‘un veritabil contract social’. Semnatarii afirmă că solicitările lor nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv promisiunile asumate public de președinte: ‘Solicitările noastre, la care ați făcut referire cu ironie, nu sunt revendicări arbitrare, ci vizează exclusiv propriile dumneavoastră angajamente’.

Organizațiile semnatare îi transmit președintelui că a fost ales pe un val de speranță, cu promisiunea unui stat funcțional și fără ingerințe politice, a unei justiții independente și a unor reforme administrative și electorale autentice, dar, la aproape un an de la preluarea mandatului, constată că aceste obiective nu au fost atinse și acțiunile șefului statului ‘susțin în continuare status quo-ul’.

‘Ați ales să răspundeți criticilor nu cu argumente, ci cu aroganță. Nu cu responsabilitate, ci printr-o mimare a cinismului specific celor pe care ați promis că îi veți combate. Mai grav, ați tratat cu superioritate oameni care au susținut activ schimbarea în bine, care și-au asumat costuri reale pentru a vă susține și care v-au acordat încredere în baza programului pe care dumneavoastră vi l-ați asumat. Deciziile adoptate până în prezent indică, în mod îngrijorător, o continuitate a practicilor din mandatul fostului președinte Klaus Iohannis, un mandat care a contribuit la erodarea încrederii publice, la tolerarea corupției și la amplificarea tensiunilor sociale și politice’, se mai arată în scrisoarea organizațiilor civice.

Numirea Liei Savonea este considerată de organizații ‘un semnal devastator’ pentru încrederea în independența sistemului judiciar: ‘Nu este doar o decizie controversată, ci o declarație politică în sine, care contrazice frontal promisiunile asumate’, au transmis acestea.

Scrisoarea critică și numirile recente din fruntea parchetelor, despre care semnatarii afirmă că au fost însoțite de ‘o pledoarie amplă în favoarea unor magistrați a căror activitate în trecut nu este doar lipsită de rezultate și profesionalism, ci care au sabotat însuși actul de justiție’.

‘În schimb, am observat o tăcere asurzitoare în contextul în care mai mulți magistrați au semnalat public, recent, disfuncționalități grave din sistemul judiciar, susținute de dovezi și informații din interior. Aceștia și-au asumat riscuri reale, expunându-se în fața unui sistem judiciar represiv față de vocile critice, în speranța unei implicări din partea dumneavoastră în sprijinul unei justiții funcționale, echitabile și reformate’, mai susțin organizațiile.

Acestea mai menționează că, în paralel, este o ‘intensificare a fenomenului de dezincriminare de facto a marilor corupți, prin eliberări succesive și anulări de pedepse’.

‘Lipsa unei reacții ferme din partea instituției prezidențiale nu poate fi interpretată decât ca o abdicare de la rolul constituțional de garant al statului de drept. Eșecul serviciilor în gestionarea amenințărilor de tip război hibrid și rolul supradimensionat în societate ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea de coordonare la nivelul cel mai înalt al statului. În loc de claritate și fermitate, am asistat la ezitare și reacții întârziate’, se mai arată în scrisoare.

În ceea ce privește politica externă, semnatarii susțin că poziționarea României a devenit ‘oscilantă și lipsită de coerență strategică, fiind prea des aliniată unor oportunități de moment, în detrimentul interesului național pe termen lung’.

‘Domnule Președinte, prin deciziile și atitudinea dumneavoastră recentă, ați demonstrat nu doar o abatere de la promisiuni, ci o decuplare profundă de la electoratul care v-a susținut. Ați ales să minimalizați această ruptură, în loc să o corectați. Votul primit nu a fost unul de încredere oarbă, ci un mandat condiționat de reforme reale și de respectarea angajamentelor asumate. Astăzi, acest mandat este grav compromis. La fel ca predecesorul dumneavoastră, riscați să rămâneți în istorie nu ca un reformator, ci ca un continuator al unui sistem pe care ați promis că îl veți destructura’, au mai transmis organizațiile civice.

Ele au arătat că societatea civilă nu va rămâne spectator. ‘Vom acționa, vom documenta și vom sancționa public fiecare decizie care trădează acest mandat. Nu vom mai accepta să fim păcăliți și disprețuiți prin promisiuni făcute doar pentru a fi încălcate. Ați avut șansa să schimbați sistemul; dacă ați ales să îl serviți, veți fi judecat ca parte a lui’, i-au mai transmis organizațiile președintelui Nicușor Dan.

Scrisoarea este semnată de 25 de organizații și grupuri civice: Federația Inițiativa Timișoara, Valea Jiului Society, Declic, Corupția Ucide, Agent Green, Reset, Codrii Iașilor, Grupul de Inițiativă Civică ‘În Stradă’, Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara, Societatea Timișoara, Freedom House România, #activAG Pitești, Asociația Împreună pentru A8, Activism Civic Craiova, Brașov Community, Rezistența Civică Galați, VeDem Just – Voci pentru Democrație și Justiție, Inițiativa România, Asociația Civica, Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, Centrul pentru Inovare Publică, Asociația Respiro Human Rights Research Centre, Miliția Spirituală, Bankwatch Romania și Asociația dexonline.

La scrisoarea deschisă au fost atașate mai multe opinii exprimate de: Tudor Chirilă, Radu Vancu, Emilia Șercan, Gabriela Păun, Cristi Danileț, Ondine Gherguț, Radu Hossu, Andreea Pora, Cristi Pantazi, Vladimir Tismăneanu.

ONJN: Finanțare de 5 milioane de euro pentru proiecte dedicate prevenției și tratării adicției de jocuri de noroc

Peter Magyar susține că documente ale guvernului care își încheie mandatul sunt distruse