Într-un context tot mai tensionat în jurul reformei sistemului educaţional, ideea desfiinţării inspectoratelor şcolare revine în dezbaterea publică. Asociaţia pentru Depolitizarea Educaţiei a propus recent ministrului Educaţiei, Mihai Dimian, înlocuirea acestor structuri, invocând politizarea lor. „Nu ne mai putem permite ca CV-ul profesional din educaţie să rămână mai puţin relevant decât carnetul potrivit de partid”, a declarat Zeno Daniel Şuştac.
Dincolo de aceste critici, realitatea din teren descrie însă un mecanism complex, greu de substituit. Inspectorul şcolar general al Municipiului Bucureşti, Florin Lixandru, a explicat, în cadrul emisiunii „Viitor pentru România” de la Prima News, că rolul inspectoratelor este „unul decisiv în tot ceea ce înseamnă organizarea procesului instructiv-educativ” .
Un exemplu îl reprezintă organizarea olimpiadelor şcolare, considerate vârful de excelenţă al sistemului. Departe de a fi simple competiţii punctuale, acestea implică o infrastructură logistică şi umană consistentă. „Organizarea unei etape naţionale începe cu luni înainte”, subliniază Lixandru, menţionând necesitatea identificării spaţiilor de cazare, a locaţiilor pentru concurs, dar şi crearea unui program care să ofere elevilor o experienţă completă, nu doar una academică.
În Bucureşti, doar într-o singură săptămână au fost organizate competiţii naţionale cu sute de elevi din întreaga ţară, iar în perioada următoare urmează inclusiv o olimpiadă internaţională. Astfel de evenimente presupun coordonare între instituţii, parteneriate cu universităţi şi gestionarea resurselor financiare şi umane – atribuţii aflate, în mare parte, în responsabilitatea inspectoratelor.
Mai mult, potrivit lui Lixandru, rolul acestora nu se limitează la competiţii. Inspectoratele gestionează organizarea examenelor naţionale, recrutarea şi selecţia cadrelor didactice, dar şi distribuirea resurselor în sistem.
„Au o varietate de atribuţii care nu pot fi suplinite de o altă instituţie”, avertizează oicialul. Un alt aspect mai puţin vizibil pentru public este interdependenţa acestor funcţii. Fragmentarea lor între mai multe structuri ar putea duce la pierderea coerenţei decizionale. „Dacă fărâmăm activitatea inspectoratelor în mai multe instituţii, cu siguranţă lucrurile nu ar funcţiona”, a mai explicat oficialul.



