Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa, Horia Constantinescu, a anunţat, vineri seară, că a decis să interzică accesul spectatorilor la competiţiile găzduite de Sala Sporturilor din Constanţa, dar a hotărât să permită desfăşurarea întrecerilor sportive. Măsura a fost luată după identificarea mai multor nereguli în clădirea respectivă. Constantinescu a menţionat că săptămâna viitoare va avea loc o discuţie la Prefectura Constanţa pentru a fi stabilite măsurile imediate care trebuie luate.
Horia Constantinescu a declarat, vineri seară, că a decis să aplice un avertisment Direcţiei Judeţene de Sport Constanţa pentru problemele cu care se confruntă Sala Sporturilor.
”Astăzi au răspuns invitaţiei persoanele care reprezintă Direcţia Judeţeană de Sport. Am decis aplicarea avertismentului, pentru a nu muta banii dintr-un buzunar în altul al statului, mai ales că nu vorbim despre o situaţie imputabilă celor care se află la conducerea structurii care are în gestiune Sala Sporturilor. Am aflat, cu stupoare, că despre situaţia din subsolul clădirii se ştie de foarte mult timp şi, cu toate acestea, nu a fost luată nicio măsură responsabilă”, a transmis Horia Constantinescu.
El a precizat că nimeni nu pare impresionat de bucăţile de tencuială căzute de pe coloane şi nici de crăpăturile din pereţi.

”Pare că nimeni nu a fost impresionat de bucăţile de tencuială căzute de pe frontispiciul mai multor coloane. Pare că nici crăpăturile nu au impresionat pe nimeni, copiii continuând să desfăşoare activităţi sportive, iar, după cum bine ştiţi, s-au organizat în continuare evenimente care au generat aglomeraţie.
Există, de asemenea, o expertiză care lasă lucrurile «între două ape», dacă tot vorbim despre cea care a inundat subsolul: ar putea fi periculos, dar nu chiar atât de periculos. Este, în opinia mea, greu de imaginat o astfel de concluzie din partea unei persoane care trebuie să aibă în vedere siguranţa celor care trec pragul Sălii Sporturilor”, a explicat şeful CJPC Constanţa.
Horia Constantinescu a anunţat care au fost măsurile luate.
”Am dispus, ca măsură, interzicerea participării spectatorilor, pentru a evita aglomeraţia în cazul, nedorit, în care ar fi necesară evacuarea de urgenţă a persoanelor din incintă.
Am permis desfăşurarea competiţiilor sportive, cu condiţia informării organizatorilor cu privire la starea structurii clădirii. Din dorinţa de a nu perturba competiţiile deja în desfăşurare, inclusiv cele din cadrul campionatelor în care sunt incluse şi evenimentele de la Constanţa, am fost de acord ca acestea să continue”, a transmis Horia Constantinescu.

Şeful CJPC Constanţa a precizat că autorităţile locale ar putea decide săptămâna viitoare primele măsuri luate la Sala Sporturilor.
”La începutul săptămânii viitoare vom purta o discuţie la nivelul Instituţiei Prefectului, pentru a stabili clar măsurile imediate, precum şi alcătuirea şi componenţa grupului de lucru sau a comisiei care va evalua, în mod real, situaţia existentă.
Lipsa banilor, din păcate, a dat naştere unor monştri. Nu sunt eu cel chemat să stabilească cine şi ce ar fi trebuit să facă, dar luaţi în calcul faptul că sub această clădire se află un adăpost militar despre care nici astăzi nu se ştie cui aparţine, fapt care face imposibilă alocarea fondurilor necesare pentru renovare”, a mai declarat Horia Constantinescu,
Horia Constantinescu a avertizat că Sala Sporturilor din Constanţa reprezintă un risc pentru persoanele care îi trec pragul şi a precizat subsolul acesteia este inundat, iar crăpăturile, care sunt vizibile inclusiv la nivelul faţadei, indică probleme structurale care nu pot fi ignorate.



