UEFA a deschis vineri o procedură disciplinară împotriva clubului Bayern Munchen, după ce mai mulți fotoreporteri au fost răniți, miercuri, la finalul meciului retur al sferturilor de finală ale Ligii Campionilor împotriva lui Real Madrid, pe Allianz Arena, scrie AFP.
După victoria din prima manșă de la Madrid, săptămâna trecută, Bayern a fost condusă de trei ori miercuri de Real (0-1, 1-2, 2-3), înainte de a smulge victoria la finalul meciului datorită golurilor marcate de Luis Diaz și Michael Olise.
După golul egalării al lui Diaz, fanii au urcat peste bariere pentru a intra într-o secțiune a stadionului unde nu au voie, între tribune și panourile publicitare. Când Olise a marcat golul victoriei, aceștia s-au dus să sărbătorească alături de jucători, strivind mai mulți fotoreporteri de panouri, dintre care unii au fost răniți în îmbulzeala care a urmat.
Bayern Munchen a contactat fotoreporterii răniți, dar și fanii răniți, pentru a-și cere scuze de incident.
Ancheta UEFA se referă la ”blocarea pasajelor publice”, ”aruncarea de obiecte”, ”tulburări ale mulțimii” și ”afișarea unui mesaj nepotrivit pentru un eveniment sportiv (banner anti-UEFA)”.
”Comisia de Control, Etică și Disciplină al UEFA (CEDB) va aborda această chestiune la momentul potrivit”, a declarat forul continental.
Pentru ultimul meci de acasă al lui Bayern din faza campionatului Ligii Campionilor împotriva lui Union Saint-Gilloise, de la sfârșitul lunii ianuarie, secțiunea inferioară a tribunei sudice a fost închisă fanilor lui Bayern după utilizarea materialelor pirotehnice împotriva lui Sporting Lisabona în decembrie.


