Macron: Un soldat francez din misiunea ONU din Liban a fost ucis

Un soldat francez care făcea parte din forţele internaţionale desfăşurate în sudul Libanului a fost ucis, a anunţat sâmbătă preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, adăugând că indiciile sugerează că atacul ar fi fost comis de gruparea armată Hezbollah, susţinută de Iran, relatează Reuters.

Alţi trei militari au fost răniţi şi au fost evacuaţi, a precizat Macron într-un mesaj publicat pe reţeaua X.

Preşedintele francez a cerut autorităţilor libaneze să acţioneze împotriva celor responsabili pentru atac.

Soldaţii făceau parte din Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), o misiune de menţinere a păcii desfăşurată în sudul ţării.

viewscnt

O navă container lovită de ”un proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, la câteva ore după un alt incident

Bărbatul suspectat că a furat o ţeavă şi un robinet de la instalaţia de oxigen a Spitalului Pantelimon din Bucureşti, arestat preventiv