Capitala se pregătește de urgia din acest weekend: Au fost anulate două evenimente importante

„Străzi Deschise” și „Simfonia Apei” nu vor mai avea loc duminică, 29 septembrie, așa cum era planificat inițial, conform Mediafax.

„Străzi Deschise”, evenimentul care transforma Calea Victoriei într-o zonă pietonală plină de activități culturale și artistice, urma să se desfășoare în zilele de 28 și 29 septembrie. Organizatorii pregătiseră un program variat, incluzând mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii și statui vivante. Era prevăzută și restricționarea circulației vehiculelor pe Calea Victoriei, între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, între orele 9.00 – 23.00.

În paralel, „Simfonia Apei” era programat în serile de 27, 28 și 29 septembrie, între orele 19.30 și 21.30, în Piața Unirii.

Brigada Rutieră anunță anularea celor două evenimente duminică, cel mai probabil în contextul prognozelor meteorologice care anunță ploi severe inclusiv pentru București în acest weekend.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Un nou incident teribil în Rusia: cel puţin nouă morţi într-o explozie de proporții la o benzinărie din Daghestan

VIDEO Femeie în uniformă de poliție, într-o reclamă la un salon de înfrumusețare. S-a deschis dosar penal, deși nu e nimic ilegal