Tenis: Gabriel Ghețu a câștigat titlul ITF la Heraklion

Tenismanul român Gabriel Ghețu a câștigat titlul la turneul ITF de la Heraklion (Grecia), dotat cu premii totale de 15.000 de dolari, duminică, după ce l-a învins în finală pe olandezul Alec Deckers, cu 7-6 (7/5), 6-4.

Ghețu (18 ani, 794 ATP) a obținut al doilea său titlu consecutiv M15 la Heraklion, având o serie de zece victorii consecutive.

În finală, Ghețu a avut nevoie de 2 ore și 28 de minute pentru a se impune în fața lui Deckers (25 ani, 601 ATP).

În drumul său către titlu în Creta, românul a trecut în primul tur de spaniolul Imanol Lopez Morillo, cu 6-3, 6-2, în optimi s-a impus în fața italianului Andrea Fiorentini, cu 4-6, 6-1, 6-1, în sferturi l-a învins pe cehul Jiri Cizek, cu 6-3, 6-2, iar în semifinale a câștigat cu 7-5, 6-2 în fața francezului Cyril Vandermeersch.

Ghețu are acum trei titluri M15 în palmares, primul fiind obținut la Oradea, anul trecut.

 

Tenis: Arthur Fils l-a învins pe Andrei Rublev în finala de la Barcelona

S-a câştigat cel mai mare premiu din istoria jocului Joker, în valoare de peste 12,93 milioane de euro / Biletul norocos a fost jucat online