Pompieri şi scafandri intervin, luni dimineaţă, pentru căutarea unui bărbat care a căzut dintr-o barcă, pe lacul din comuna Boldeşti-Grădiştea. Ambarcaţiunea a fost găsită şi adusă la mal, iar persoana, care potrivit primelor informaţii este angajat al une firme care deţine o baltă piscicolă, este în continuare căutată.
Incidentul a fost anunţat luni dimineaţă, în jurul orei 07:40, când o persoană a sunat la 112 anunţând că un bărbat a căzut dintr-o barcă într-un lac situat pe raza comunei Boldeşti-Grădiştea, satul Boldeşti.
„La locul intervenţiei au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Detaşamentului Mizil, cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o barcă. Totodată, a fost solicitat sprijinul unui echipaj de scafandri. Conform informaţiilor disponibile până în acest moment, este vorba despre un bărbat, în vârstă de aproximativ 47 de ani, care nu a mai ajuns la mal, fiind recuperată doar ambarcaţiunea utilizată de acesta”, transmit oficialii ISU Prahova.
Surse locale au precizat pentru News.ro că incidentul s-a produs pe o baltă piscilolă privată, iar bărbatul dispărut este angajat al firmei care deţine balta. El ar fi căzut din barcă în timp ce făcea verficări.
La ora transmiteii acestei ştiri misiunea de căutare este în desfăşurare.
