Noua rundă de negocieri între Washington și Teheran în Pakistan era luni sub semnul incertitudinii, cele două părți beligerante afișându-și reciproc neîncrederea, în timp ce incidentele s-au înmulțit în Strâmtoarea Ormuz, relatează France Presse.
Teheranul nu are ‘în acest stadiu’ vreun ‘plan privind următorul ciclu de negocieri și nici nu s-a luat vreo decizie în acest sens’, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene Esmail Baghaei, punând la îndoială ‘seriozitatea’ SUA față de procesul diplomatic.
Sechestrarea unei nave-cargo iraniene de către SUA în golful Oman, blocada navală a porturilor iraniene și întârzierea punerii în aplicare a încetării focului în Liban constituie toate ‘încălcări fățișe ale armistițiului’, a afirmat el.
Președintele american Donald Trump anunțase duminică plecarea la Islamabad a unei delegații americane, așteptată să sosească luni seara în capitala pakistaneză pentru a încerca să relanseze discuțiile de pace.
Obiectivul este de a pune capăt într-un mod durabil războiului, declanșat la 28 februarie de ofensiva americano-israeliană, care a cuprins regiunea Orientului Mijlociu, făcând mii de morți, în principal în Iran și Liban, și a zdruncinat economia mondială.
Prețul petrolului a înregistrat luni o creștere puternică în urma recrudescenței tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz, rută maritimă strategică pentru aprovizionarea mondială cu hidrocarburi, care a devenit un element-cheie al conflictului.
Strâmtoarea ‘trebuie să rămână deschisă’, a insistat președintele chinez Xi Jinping în cursul unei convorbiri telefonice cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman. Xi, citat de o media de stat, a făcut apel de asemenea la un ‘armistițiu imediat și general’.
Potrivit mai multor media iraniene, o ridicare a blocadei navale americane ar fi o condiție prealabilă pentru discuțiile cu Washingtonul.
Situația s-a complicat și mai mult după anunțul făcut duminică de SUA privind sechestrarea de către marina americană a navei-cargo Touska, care naviga sub pavilion iranian.
‘A încercat să treacă de blocada noastră maritimă și a plătit pentru asta’, a scris Donald Trump pe platforma sa Truth Social.
Teheranul a amenințat că va ‘riposta în curând’ împotriva acestui ‘act de piraterie armată’.
Președintele american denunțase anterior atacuri atribuite Iranului împotriva mai multor nave comerciale care au încercat să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.
O navă a CMA CGM a fost vizată sâmbătă de ‘tiruri de avertisment’, a declarat pentru AFP grupul francez de transport maritim.
În fața menținerii blocadei americane asupra porturilor iraniene, Teheranul a anunțat sâmbătă reluarea ‘controlului strict’ asupra strâmtorii, revenind asupra deciziei luate cu o zi înainte de a o redeschide.
Teheranul credea că, odată cu deschiderea strâmtorii, ‘SUA vor răspunde prin ridicarea blocadei’, subliniază Vali Nasr, profesor de relații internaționale la Universitatea americană Johns Hopkins.
Dar menținerea acesteia, ‘nu a făcut decât să alimenteze suspiciunile Iranului’ că discuțiile de la Islamabad ‘nu sunt decât o stratagemă diplomatică înaintea unui alt atac militar’, adaugă expertul citat pe X.
În așteptarea confirmării sau nu a desfășurării negocierilor, măsurile de securitate au fost vizibil consolidate duminică la Islamabad prin înmulțirea drumurilor închise, a barajelor și sârmei ghimpate, au constatat jurnaliști de la AFP.
Delegația americană urmează să fie condusă de vicepreședintele JD Vance, care a fost deja prezent pe 11 aprilie pentru primele discuții la un nivel fără precedent de la apariția Republicii islamice în 1979, discuții care s-au soldat cu un eșec.
Anunțând această nouă rundă de negocieri în Pakistan, Donald Trump a afirmat că îi oferă Iranului o ‘afacere rezonabilă’ și că, în cazul unui refuz, ‘Statele Unite vor distruge toate centralele electrice și toate podurile din Iran’.
Dincolo de problemele legate de Strâmtoarea Ormuz, pozițiile rămân foarte îndepărtate, în special în ceea ce privește dosarul nuclear, aflat în centrul disputei. Potrivit lui Donald Trump, Iranul a acceptat să predea uraniul său puternic îmbogățit, o miză crucială, lucru pe care Teheranul l-a negat din nou luni.
Iranul, care neagă că ar intenționa să se doteze cu bomba atomică, își apără dreptul la energia nucleară în scopuri civile.
În Liban, celălalt front al războiului, situația rămâne foarte instabilă, în pofida unui armistițiu de 10 zile care a intrat în vigoare vineri între Israel și gruparea pro-iraniană Hezbollah, pe care ambele părți s-au acuzat reciproc că l-au încălcat.
Negocierile trebuie să pună capăt ostilităților și ocupației israeliene în sudul Libanului, a avertizat luni președintele libanez Joseph Aoun.
La rândul său, armata israeliană a avertizat din nou populația libaneză să nu se întoarcă în sudul țării, în timp ce mii de persoane strămutate porniseră la drum.

