Asociația Comunelor din România preia președinția Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est

Asociația Comunelor din România (ACoR) preia președinția Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Sud-Est (NALAS), în cadrul Adunării Generale organizate de luni până miercuri la Sibiu.

Potrivit unui comunicat transmis luni, reuniunea are loc într-un context de continuitate instituțională, după mandatul exercitat în perioada 2025-2026 de Dubravko Bilic, primarul orașului Ludbreg (Croația), și marchează o nouă etapă în coordonarea eforturilor regionale pentru consolidarea administrației publice locale.

NALAS reunește 14 asociații ale autorităților locale din Europa de Sud-Est, reprezentând aproximativ 9.000 de unități administrativ-teritoriale și peste 80 de milioane de cetățeni. Cu un secretariat permanent la Skopje, rețeaua promovează autonomia locală, descentralizarea și modernizarea administrației publice, în acord cu principiile Cartei Europene a Autonomiei Locale și ale Agendei 2030.

Pe agenda Adunării Generale se află teme precum rolul administrației locale în colaborarea cu autoritățile centrale și europene, finanțarea dezvoltării locale, cooperarea regională și sprijinirea proceselor de integrare europeană în Europa de Sud-Est.

Un moment central al reuniunii îl reprezintă predarea și preluarea președinției rotative a NALAS. În acest context, Asociația Comunelor din România urmează să preia mandatul pentru un an, consolidându-și rolul în rețea și contribuția la reprezentarea intereselor autorităților locale din România la nivel regional.

‘Această reuniune are o semnificație care depășește dimensiunea instituțională. Ea reflectă nevoia de a consolida autonomia locală reală și principiul subsidiarității, ca fundamente ale unei administrații eficiente și apropiate de cetățean. Preluarea președinției NALAS de către ACoR reprezintă o responsabilitate majoră și o oportunitate de a întări vocea comunităților locale din regiune’, a declarat Valentin-Dumitru-Ioan Ivan, vicepreședinte ACoR și primarul comunei Sadu, județul Sibiu.

Programul evenimentului include sesiuni tematice, schimburi de bune practici între asociațiile autorităților locale, mese rotunde dedicate reformelor teritoriale și consolidării capacității administrative, precum și o vizită de studiu în comuna Sadu. La finalul lucrărilor este prevăzută o conferință de presă susținută de conducerea NALAS și reprezentanți ai administrației locale din România.

Prin organizarea acestei reuniuni și asumarea președinției NALAS, Asociația Comunelor din România își consolidează implicarea în promovarea autonomiei locale și a cooperării regionale, într-un context european aflat în continuă schimbare.

Cseke Attila: Stabilitatea politică este foarte importantă în contextul intern și internațional în care se află România

Tulcea: Tânăr polițist, găsit împușcat