Membrii Consiliului de Securitate al ONU condamnă atacul din sudul Libanului în care a fost ucis sergentul major Florian Montorio şi au fost răniţi, în weekend, trei militari francezi din cadrul FINUL

Membrii Consiliului de Securitate al ONU condamnă atacul împotriva Căştilor Albastre în care a fost ucis în weekend un militar francez şi au fost răniţi alţi trei, în sudul Libanului, relatează AFP.

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au transmis luni ”cele mai sincere condoleanţe” familiilor victimelor şi au cerut ca membrii Forţei Interimare a ONU în Liban (FINUL) ”să nu mai fie nicodată ţinta unor atacuri” şi ca cei care se fac vinovaţi de acest atac ”să fie traduşi în justiţie fără întârziere”.

Sergentul major Florian Montorio a fost ucis sâmbătă într-o ambuscadă atribuită de către Franţa şi ONU mişcării islamiste libaneze Hazbollah.

Hezbollahul dezminte că se află la originea acestui atac care a vizat Căşti Albastre franceze din cadrul FINUL, în care alţi trei militari au fost răniţi.

Sâmbătă, secretarul general al ONU Antonio Guterres a ”condamnat ferm” această ambuscadă, al doilea atac sângeros vizânz militari francezi atribuit unor grupări afiliate Iranului de la începutul Războiului din Iran, lansat la 28 febriuarie de către Statele Unite şi Israel.

MACRON: FRANŢA NU A FOST VIZATĂ ÎN MOD SPECIFIC

Pe de altă parte, preşedintele franxcez Emmanuel Macron a acuzat luni Hezbollahul de uciderea sergentului-major Florian Montorio, într-o ambuscadă, în sudul Libanului, însă a apreciat că militarul nu a fost vizat din cauza naţionalităţi sale franceze.

”Hezbollahul este cel care, într-adevăr, ne-a vizat militarii (…). Ei nu i-au vizat pentru că sunt francezi. Ei i-au vizat pentru că aveau misiunea să se afle alături de populaţia civilă”, a declarat, într-o conferinţă de presă, la Gdansk, în Polonia, Emmanuel macron.

Această misiune a Forţei Interimare a ONU în Liban consta în ”a fi alături de populaţia civilă (şi a) dezgropa o mină care ar fi condus, foarte clar, la pierderi civile”, a precizat şeful statului francez.

”Ei au fost luaţi ca ţintă şi atacaţi de Hezbollah”, a declarat el.

Emmanuel Macron a declarat că ”autorităţile libaneze au condamnat acest atac şi vor proceda la diligenţele necesare pentru a-i putea aresta pe vinovaţi şi a-i sancţiona”.

Sergentul major Florian Montorio a murit sâmbătă într-un atac împotriva Căştilor Albastre la Deir-Kifa, o zonă situată în sudul Libanului.

Militarii operau în cadrul unei misiuni de ”deschidere a unei rute către postul FINUL izolat de mai multe zile de confruntări armate în zonă”, a anunţat ministrul francez al Apărării Catherine Vautrin.

Ei interveneau pentru a demina ”dispozitive explozive de-a lungul unui drum în satul Ghanduriyah, pentru a restabili legăturile cu poziţii izolate ale FINUL”, a precuzat pe X organjul oNU de menţinerea păcii.

viewscnt

Ilie Bolojan: Vom iniţia discuţii cu grupurile care susţin actualul guvern să clarificăm în ce formulă ar putea funcţiona un guvern minoritar

Argeş: Amendă de 1.500 de lei, aplicată unei persoane care, în loc să ducă deşeurile la tomberon, le-a aruncat pe fereastră