O femeie a recunoscut că a condus o rețea de bordeluri din SUA care deservea politicieni

Han Lee, o femeie de 42 de ani din Massachusetts, a pledat vinovat în fața unei instanțe federale din Boston și a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism de lux care a deservit politicieni, directori de companii și ofițeri militari, scrie Reuters.

Rețeaua sa opera în complexuri de apartamente din Cambridge și Watertown, Massachusetts, și în Fairfax și Tysons, Virginia.

Lee a fost acuzată de conspirație pentru a convinge femei, în principal asiatice, să călătorească în Massachusetts și Virginia pentru a face prostituție, precum și de spălare de bani. Ea riscă până la 25 de ani de închisoare, sentința urmând să fie pronunțată pe 20 decembrie.

În fața judecătoarei Julia Kobick, Lee a spus că, deși a condus afacerea ilegală, nu a forțat femeile să se prostitueze. „Nu am obligat femeile”, a declarat ea printr-un interpret coreean.

Procurorii susțin că rețeaua opera din 2020 și includea sute de clienți de elită, care plăteau între 350 și 600 de dolari pe oră pentru servicii sexuale.

Deși nu au fost identificați clienți, autoritățile au încercat să obțină acuzații la nivel de stat împotriva acestora, inclusiv în Massachusetts, unde 28 de suspecți sunt implicați în procese juridice complexe.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Premier League: Manchester City, 1-1 în deplasare cu Newcastle

Boeing și angajații săi rămân în impas: Greva continuă