„Sfârşitul unei ere”: Marea Britanie îşi închide ultima centrală pe cărbune

Ultima centrală pe cărbune din Marea Britanie se va închide oficial luni, marcând prima dată când o ţară din G7 nu mai utilizează cărbunele pentru a produce electricitate, relatează AFP.

Închiderea centralei inaugurată în 1967 reprezintă un pas simbolic în ambiţia Londrei de a-şi decarboniza complet energia electrică până în 2030 şi de a atinge apoi neutralitatea în materie de emisii de carbon până în 2050.

Regatul Unit devine astfel prima ţară din G7 care renunţă la acest combustibil: Italia şi-a stabilit un obiectiv pentru 2025, Franţa pentru 2027, Canada pentru 2030 şi Germania pentru 2038. Japonia şi Statele Unite nu au o dată precisă.

Această închidere „marchează sfârşitul unei ere”, dar deschide şi „o nouă eră” care va favoriza crearea de noi locuri de muncă în sectorul energetic, promite într-un comunicat guvernul britanic, care a lansat în această vară un plan pentru energia verde.

Centrala, situată la Ratcliffe-on-Soar, între Derby şi Nottingham, în inima Angliei, urmează să fie complet dezmembrată „până la sfârşitul deceniului”, potrivit companiei energetice germane Uniper, proprietarul acesteia, înainte de crearea pe amplasament a unui „cluster energetic şi tehnologic fără carbon”.

Cărbunele a avut o contribuţie majoră la creşterea economică a Regatului Unit din secolul al XIX-lea până în anii 1990.

În anii 1980, această formă de energie extrem de poluantă reprezenta încă aproape 70% din electricitatea sa. Înainte de un declin spectaculos: 38% în 2013, 5% în 2018 şi 1% anul trecut.

Pentru a scăpa de ea, britanicii au compensat cu gazul natural, un combustibil fosil prezentat ca fiind mai puţin poluant şi care va fi utilizat în 2023 pentru a produce o treime din electricitate. Un sfert provine din energia eoliană, o proporţie semnificativă. Energia nucleară reprezintă aproximativ 13%.

Această schimbare poate fi explicată în special printr-o politică proactivă, cu reglementări stricte începând cu anii 1990 din cauza poluării, şi prin sfârşitul economiei manufacturiere, care a redus importanţa cărbunelui.

„Locul cărbunelui este acum în cărţile de istorie”, afirmă Tony Bosworth de la ONG-ul Friends of the Earth. „Prioritatea este acum să ne îndepărtăm de gaz prin dezvoltarea cât mai rapidă a uriaşului potenţial de energie regenerabilă al Regatului Unit”.

„Marea Britanie a dat un exemplu de urmat pentru restul lumii”, a declarat Doug Parr de la Greenpeace UK.

În cadrul planului său privind energia verde, Londra intenţionează să creeze o companie publică, Great British Energy, cu sediul la Aberdeen, în estul Scoţiei, pentru a investi în turbine eoliene plutitoare, în energia mareelor şi în energia nucleară.

Cum se ‘îngrașă’ contul de pensii Pilon II și cum pot fi retrași banii strânși, fără plata impozitului pe venit

Știința încearcă să deslușească misterele rechinului care trăiește 400 de ani