Hoții au dat lovitura la o grădiniță: laptopuri și echipamente electrice furate în Drobeta-Turnu Severin

Potrivit IPJ Mehedinți, polițiștii au fost sesizați sâmbătă că în cursul nopții persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unei grădinițe din Drobeta-Turnu Severin, de unde au furat mai multe scule electrice, care aparțineau firmei care lucrează la reabilitarea clădirii, precum și laptopuri ce aparțineau unității de învățământ, conform Mediafax.

Din cercetările făcute s-a stabilit că în interior s-ar fi pătruns prin escaladarea gardului și prin forțarea geamurilor clădirii.

Prejudiciul cauzat urmează să fie stabilit.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și îi caută pe autori.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Marcel Ciolacu, după ce a participat la Comandamentul de urgență: Rămânem în stare de alertă!

Tânăr de 29 de ani arestat preventiv pentru omor după ce a lovit un bărbat cu sapa în cap într-un adăpost pentru persoane fără adăpost