INSP: Cancerul mamar apare la orice vârstă, cele mai multe cazuri – între 50-69 de ani

Cancerul mamar este o patologie care poate să apară la femeile de orice vârstă, chiar dacă nu au niciun factor de risc, iar cel mai mare număr de cazuri se înregistrează în rândul femeilor între 50 şi 69 de ani, afirmă reprezentanţii Institutului Naţionale de Sănătate Publică (INSP).

Octombrie este luna de conştientizare cu privire la cancerul sân.

Conform statisticilor, aproximativ 11,43% dintre cazurile de cancer de sân din Europa apar la femei cu vârsta sub 44 de ani, 54% apar la vârsta de 45-69 de ani, iar restul cazurilor la femeile peste această vârstă.

Riscul de apariţie a bolii este reprezentat de: gen, înaintarea în vârstă, obezitate, consum de alcool, antecedentele familiale de cancer de sân, antecedentele de expunere la radiaţii, vârsta la care a debutat menstruaţia şi vârsta la prima sarcină, consumul de tutun şi terapia hormonală postmenopauză.

„Incidenţa cancerului creşte cu vârsta, odată cu creşterea riscurilor pentru anumite tipuri de cancer, la care se adaugă mecanismele de reparare celulară care tind să fie mai puţin eficiente pe măsură ce o persoană îmbătrâneşte”, susţin specialiştii.

În România, în 2022, potrivit ECIS – European Cancer Information System, s-au înregistrat: 12.685 cazuri noi de cancer de sân, cu o incidenţă standardizată pe grupe de vârstă de 69,4%, 3.877 decese prin cancer de sân, cu o mortalitate standardizată pe grupe de vârstă de 16,6%.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă screeningul organizat populaţional, prin mamografie, adresat populaţiei feminine cu vârste între 50 şi 69 de ani, pentru că, în acest interval de vârstă, incidenţa este cea mai mare.

Campania încurajează femeile cu vârste peste 40 de ani să discute cu medicii despre factorii de risc proprii faţă de cancerul mamar. Sloganul campaniei este „Depistează. Tratează. Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”.

Prin adoptarea măsurilor Codului European de Luptă Contra Cancerului, se poate reduce riscul individual de boală, iar la nivel populaţional, peste 40% dintre cancere ar putea fi evitate:
* nu fumaţi, evitaţi fumatul acasă;
* luaţi măsuri pentru a avea o greutate corporală sănătoasă;
* limitaţi consumul de alcool;
* alăptarea reduce riscul de cancer al mamei;
* fiţi activ fizic în viaţa de zi cu zi;
* evitaţi expunerea la radiaţii;
* participaţi la programele de screening organizat pentru: cancerul mamar (femei între 50 şi 69 de ani), cancerul de col uterin (femei între 24 şi 64 de ani) şi cancerul colorectal (femei şi barbaţi între 50 şi 75 de ani). AGERPRES/(AS – autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Ciolacu, după semnarea finanţării pentru două stadioane şi un patinoar: Guvernul va continua să investească în sport

Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe Prim-ministrul landului Baden-Württemberg / Acesta şi-a exprimat susţinerea fermă pentru aderarea cât mai rapidă a României la Schengen