Grindeanu: De 24 de ani, nu am avut o problemă să ne ducem candidatul în turul doi / În turul doi am pierdut. Asta a fost problema / Nu suntem în faza cu popcornul, ci suntem în faza în care azi am început consultările

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a reafirmat, luni seară, că PSD nu a avut niciodată o problemă să-şi ducă în turul al doilea candidatul la alegerile prezidenţiale, însă, de 24 de ani, problemele au apărut ulterior. ”În turul doi am pierdut. Asta a fost problema”, a afirmat Grindeanu.

”Va intra Marcel Ciolacu în turul doi. Nu asta e marea problemă a noastră. Noi de vreo 20 de ani, din 2000, de fapt, de 24 de ani, nu am avut o problemă să ne ducem candidatul în turul doi. Problemele au apărut de acolo”, a declarat, luni seară, la Antena 3, Sorin Grindeanu.

Acesta a afirmat că social-democraţii au pierdut în turul al doilea.

”De fiecare dată, din 2000 încoace, în turul doi am pierdut. Asta a fost problema (…) Pe sondaje, ca intenţie de vot, din ce avem noi, sunt acolo vreo 3-4-5 contracandidaţi ai lui Marcel Ciolacu care sunt în jurul procentului de 15 la sută. Mi-e dificil să spun acuma cu două luni înainte de vot cine dintre cei 4 se desprinde în câştigător. Fiecare are plusuri şi minusuri”, a mai afirmat Grindeanu.

Acesta a precizat că PSD a început consultările pentru realizarea ofertelor electorale: ”Nu suntem în faza cu popcornul, ci suntem în faza în care az am început consultările cu patronatele şi sindicatele, să facem ofertele electorale, sunt lucruri serioase pe care PSD de fiecare data le-a făcut şi le-a prezentat”.

 

Vâlcea: Amplu exerciţiu de simulare a unui accident chimic la Chimcomplex

Covasna: Bărbat de 61 de ani, arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a agresat sexual nepoata în vârstă de nouă ani