Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, implicat într-un accident rutier pe A2 / Era pasager într-o maşină care a intrat în glisiera metalică – VIDEO

Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident rutier pe A2, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale. Poliţiştii au precizat că edilul era pasager în autoturismul care a intrat în glisiera metalică.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un accident produs pe A2, la km 167, sensul de mers spre Constanţa, în care a fost implicat un autoturism.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD B.

”În accidentul rutier au fost implicaţi doi adulţi conştienţi, cooperanţi. O persoană va fi transportată la UPU Constanţa de către echipajul SMURD B”, au anunţat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au precizat cum s-a produs evenimentul rutier.

”Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un bărbat, de 53 de ani, ar fi condus un autoturism şi, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul ar fi lovit glisiera metalică dreaptă. În urma accidentului rutier a fost rănit uşor pasagerul din autoturism, un bărbat de 62 de ani”, au transmis poliţiştii.

Şoferul a fost testat pentru consum de alcool şi substanţe psihoactive, iar rezultatele au fost negative.

Conform unor surse locale, persoana transportată la unitatea medicală a fost primarul Constanţei, Vergil Chiţac. El fusese la Bucureşti unde a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru realizarea stadionului ”Gheorghe Hagi” şi se întoarcea la Constanţa când a avut loc evenimentul rutier.

 

Sorin Grindeanu: Nu cred că o să fie cineva cu 50 la sută la parlamentare / Poate vom face majorităţi cu UDMR

Un fan al echipei Atletico Madrid a fost suspendat pe viaţă după ce a aruncat cu obiecte în timpul meciului cu Real Madrid