Suceava: Un microbuz cu zece pasageri s-a răsturnat în afara părţii carosabile

Un microbuz în care se aflau zece persoane s-a răsturnat, luni dimineaţă, în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Drăgoieşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Potrivit acestora, din cauza numărului ridicat de persoane implicate, pentru o gestionare optimă a misiunii, la nivelul judeţului Suceava, a fost pus în aplicare Planul Roşu de Intervenţie.

La faţa locului au intervenit gradual o autospecială pentru descarcerare, trei ambulanţe SMURD, inclusiv Terapia Intensivă Mobilă, şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

„După evaluare, doar trei persoane, conştiente şi cooperante, au necesitat îngrijiri medicale. Toate cele trei persoane, cu diferite traumatisme, dar conştiente şi cooperante, vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava”, au precizat oficialii ISU Suceava. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

UPDATE – Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, implicat într-un accident rutier pe A2 / Era pasager într-o maşină care a intrat în glisiera metalică / Mesajul transmis de primar- VIDEO

VIDEO Premierul Ciolacu prezintă ‘România viitorului’: Planul de miliarde care urma să reducă masiv dependența de importuri