Ciolacu dă asigurări că minimum 30% din viitorii parlamentari ai PSD vor fi femei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, dă asigurări că cel puţin o treime dintre viitorii parlamentari ai PSD vor fi femei. El a explicat că a discutat cu liderii din teritoriu ai partidului şi că niciunul nu a ”comentat” cu privire la această decizie.

”Trebuie să facem un schimb de generaţii, să facem un schimb de generaţii normal. Foarte mulţi tineri acuma au fost aleşi preşedinţi de Consilii Judeţene, se va face un schimb de generaţii şi în viitorul Parlament. Trebuie şi o profesionalizare, trebuiesc şi femei. Am citit un studiu de la Banca Mondială, dacă femeile ar fi şi mai încurajate în business, economia mondială ar creşte cu 25%, fiindcă vor să demonstreze cât mai mult. PSD-ul se va ţine de cuvânt şi veţi vedea minimum 30% din viitorul Parlament vor fi femei din partea Partidului Social Democrat”, a afirmat Marcel Ciolacu într-un interviu difuzat, luni seară, de Antena 3.

Acesta a precizat că a cerut acest lucru  în teritoriul şi nu a văzut ”niciun lider care să comenteze”.

 

Ciolacu susţine că ”nu a simţit o influenţă” a serviciilor de informaţii în alegerile din România. El admite că există un război hibrid al Rusiei, dar precizează că acesta se simte mai puternic în Republica Moldova

Suspectul acuzat de tentativă de asasinare a lui Trump în Florida pledează nevinovat