Echipa italiană Parma a pierdut, luni seară, pe teren propriu, scor 2-3, cu formaţia sardă Cagliari, în etapa a şasea din Serie A. Dennis Man a marcat al treilea său gol stagional, iar Răzvan Marin a înscris pentru prima oară în acest sezon.
La Parma, Cagliari a avut gol anulat încă din minutul 7, apoi gazdele au replicat cu şutul lui Mihăilă, din minutul 15. Oaspeţii au marcat însă în minutul 34 şi au preluat conducerea prin golul lui Zortea.
Gazdele au pus presiune pe poarta fostului clujean Scuffet şi Man a trimis la colţul lung, la câţiva centimetri de bară, în minutul 60. După alte două minute, Man a primit în careu de la Coulibaly şi l-a executat precis pe Scuffet, egalând. În minutul 73 Răzvan Marin a intrat pe teren, în echipa lui Cagliari, şi a marcat în minutul 75 cu un şut superb, la vinclu, readucând în avantaj echipa sardă. După cinci minute Parma a primit penalti după analiza VAR şi Hernani a egalat, transformând lovitura de pedeapsă. Mingea a fost repusă de la centru şi oaspeţii au marcat imediat, prin Roberto Piccoli.
Scorul final a fost Parma – Cagliari 2-3. La Parma, Dennis Man a fost integralist, iar Valentin Mihăilă a fost titular şi a ieşit la pauză, fiind schimbat cu Pontus Almqvist.
În clasament, Parma are 5 puncte şi e pe locul 15, Cagliari este pe 17, cu acelaşi număr de puncte.