Controversatul avocat, care și-a snopit fosta iubită și apoi a ajuns la psihiatrie, arestat pentru tentativă de omor

 

Instanța a admis astăzi propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a dispus „arestarea preventivă a inculpatului Dinu Șerban, cercetat pentru infracțiunea de tentativă la omor, pe o perioadă de 30 de zile.”

Incidentul a avut loc la Hotelul Astoria din Iași. Gabriela Bordica a relatat că după ce au luat masa împreună, avocatul a intrat în camera ei de hotel, unde a devenit agresiv, încercând să o violeze și lovind-o în repetate rânduri. Tânăra a reușit să scape, ieșind din cameră plină de sânge și cerând ajutorul recepționerului, care a alertat serviciile de urgență. Actualmente, ea este internată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.

Mama Gabrielei Bordica a confirmat că bărbatul a încercat să o sufoce și că i-a cerut fiicei sale CNP-ul în timpul atacului, pe fondul unui consum excesiv de alcool.

 

Fosta iubită a avocatului a trăit un coșmar

„În seara respectivă, după ce am mâncat la restaurant, am mers la hotel și m-a întrebat dacă poate să intre, deoarece locuiește foarte departe. Eu, având încredere în el și simțindu-mă în siguranță, am zis că «Da». Am intrat la toaletă și după ce am ieșit, el era dezbrăcat, s-a urcat pe mine, a vrut să mă violeze, eu l-am împins cu picioarele, cu toate forțele mele, și de acolo a pornit violența, să-mi dea cu palmele și cu pumnii. A încercat să mă omoare, pentru că mi-a băgat pumnul în gât, de asta sunt foarte rănită în gură și nu mă pot alimenta. M-a luat de păr și m-a dat cu capul de mochetă. Nu știu cum de am scăpat din mâinile lui, am ieșit țipând din hotel și m-a văzut recepționistul plină de sânge și a chemat ambulanța și poliția. Nici mie nu-mi vine să cred când mă uit în oglindă, mi se pare că sunt un monstru. Vreau să plătească pentru ceea ce mi-a făcut, nicio femeie nu merită asta”, a declarat Gabriela Bordica, potrivit BZI.ro.

Dinu Șerban a fost internat la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iași pentru intoxicație cu alcool, dar a fost externat la 20 septembrie 2024. Baroul Iași, prin decanul Oana Neda, a anunțat că va analiza situația și va lua măsurile necesare.

De menționat că avocatul Dinu Șerban a mai fost implicat în incidente violente, inclusiv într-un caz de tentativă de omor asupra unui vecin din cauza unui conflict legat de un loc de parcare.

 

 

A murit fostul președinte PER, Dănuț Pop

Descoperire cutremurătoare: oase umane și haine de femeie găsire lângă o fostă benzinărie din Gorj