Turcan: Intră în vigoare inițiativa PNL de eliminare a impozitului pentru pensiile sub 3.000 de lei

„De astăzi, 1 octombrie, intră în vigoare inițiativa PNL de eliminare a impozitului pentru pensiile sub 3.000 de lei, incluzând și pensionarii din armată și sistemul de ordine publică. Aceasta este o măsură echitabilă, care va aduce beneficii pentru peste 3 milioane de pensionari.

PNL a început reforma sistemului de pensii în 2021 când, ca Ministru al Muncii, am decis un lucru extrem de important: digitizarea dosarelor de pensii pentru a face posibilă recalcularea și a asigura creșteri sustenabile. Am demonstrat că majorările de pensii nu sunt promisiuni în vânt, ci realizări în toată regula, posibile fără a introduce taxe suplimentare sau a împovăra economia”, a scris Turcan pe Facebook.

Aceasta precizează că de la preluarea guvernării, PNL a majorat punctul de pensie cu 767 de lei, o creștere de peste 60%.

„Am reușit aceste creșteri în ciuda crizelor globale prin care am trecut, fără să afectăm mediul de afaceri. PNL susține o economie bazată pe investiții care aduce prosperitate atât pentru angajați, cât și pentru pensionari.

Aceasta este diferența esențială față de PSD: noi investim în viitor și în sustenabilitatea sistemului de pensii. Votul pensionarilor pentru PNL este un vot pentru pensii sigure, substanțiale și pentru o viață demnă după pensionare”, subliniază Raluca Turcan.

Călin Georgescu şi-a depus candidatura independentă la Preşedinţia României: ‘Partidul meu este poporul român’

VIDEO Soldații ruși înfig steagul victoriei în orașul Vuhledar, unde armata Moscovei înaintează spre centru