IDF: SUA au avertizat Israelul cu privire la un atac iranian iminent, nicio lansare nu a fost detectată încă. Focul iranian „va avea consecinţe”

Purtătorul de cuvânt al forţelor de apărare israeliene (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a anunţat marţi că SUA au informat Israelul că Iranul intenţionează să lanseze rachete asupra ţării, relatează The Times of Israel.

„Cu puţin timp în urmă, aliaţii noştri americani ne-au informat că au identificat pregătiri din partea Iranului pentru lansarea iminentă de rachete către statul Israel”, a declarat Hagari.

El a spus că, deocamdată, nu au fost lansate ameninţări aeriene asupra Israelului din partea Iranului.

„Ne-am confruntat cu această ameninţare în trecut şi ne vom confrunta cu ea şi acum”, a adăugat el, care a cerut publicului să continue să urmeze indicaţiile Comandamentului Frontului Intern, menţionând că acestea au fost actualizate marţi.

Hagari a dat asigurări că IDF este pregătită cu capacităţile sale defensive şi ofensive.

Forţele aeriene „patrulează cerul. Suntem la cel mai înalt nivel de pregătire – ofensivă şi defensivă”, a spus el.

„Împreună cu SUA, urmărim evoluţiile din Iran”, a continuat Hagari, înainte de a avertiza: „Focul iranian asupra statului Israel va avea consecinţe. Avem planuri şi avem capacităţi”, a punctat contraamiralul.

Ministerul Sănătăţii: Doi dintre copiii refugiaţi din Gaza, trataţi în spitale româneşti, au fost externaţi / Care este starea celorlaţi copii şi unde sunt îngrijiţi

Argeş: Bărbat reţinut, după ce şi-a hărţuit fosta iubită / El a urmărit-o pe femeie, i-a supravegheat locuinţa, i-a trimis mesaje, fiind prins în timp ce se afla în localitatea în care fosta sa parteneră se afla