Bursele europene au închis marţi în scădere, investitorii urmărind tensiunile din Orientul Mijlociu

Știri de azi | Bursele europene au închis marţi în scădere, investitorii urmărind tensiunile din Orientul Mijlociu - Știri de azi |

Bursele europene au închis marţi în scădere, ştergând câştigurile anterioare pe fondul temerilor sporite de un atac al Iranului asupra Israelului, transmite CNBC.

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în declin cu aproximativ 0,4%, majoritatea sectoarelor fiind în teritoriu negativ.

Indicele bancar din Europa a condus pierderile, cu o scădere de 2,2%.

Acţiunile europene au scăzut în timpul tranzacţiilor de după-amiază, în urma informaţiilor că Iranul se pregăteşte să lanseze un atac iminent cu rachete balistice asupra Israelului, a declarat marţi un oficial înalt de la Casa Albă pentru NBC News.

Preţul petrolului a crescut cu peste 4% la aceste ştiri. Contractele futures pentru ţiţeiul Brent, cu expirarea în decembrie, au crescut cu 4,2%, la 74,73 dolari pe baril, în timp ce contractele futures din SUA West Texas Intermediate au crescut cu 4,5%, ajungând la 71,22 dolari.

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,58%, CAC 40, al bursei din Paris, cu 0,81%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a urcat cu 0,48%. Indicele italian FTSE MIB a coborât cu 1,04%, iar IBEX 35, al bursei din Madrid, a pierdut 1,72%.

 

Știri de azi | UPDATE – Patru morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv - Știri de azi |

UPDATE – Patru morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv

Știri de azi | Gabriela Ruse s-a calificat în turul doi la turneul de categorie WTA 125 de la Hong Kong - Știri de azi |

Gabriela Ruse s-a calificat în turul doi la turneul de categorie WTA 125 de la Hong Kong