Tenis: Coco Gauff, în sferturi la Beijing (WTA)

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff (6 WTA, favorită nr. 4) s-a calificat marţi în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.955.610 dolari, profitând de abandonul, în setul trei, al adversarei sale, japoneza Naomi Osaka (73 WTA).

Osaka câştigase primul set cu 6-3, iar Gauff pe cel de-al doilea cu 6-4, când nipona a decis să abandoneze înaintea setului decisiv, după o oră şi jumătate de joc.

În sferturi, americanca o va înfrunta pe ucraineanca Iulia Starodubţeva (115 WTA).

Rezultate din optimi:
Iulia Starodubţeva (Ucraina) – Anna Kalinskaia (Rusia/N.10) 7-5, 6-0
Zhang Shuai (China) – Magdalena Frech (Polonia/N.23) 6-4, 6-2
Paula Badosa (Spania/N.15) – Jessica Pegula (SUA/N.2) 6-4, 6-0
Coco Gauff (SUA/N.4) – Naomi Osaka (Japonia) 3-6, 6-4, 0-0 (abandon Osaka). AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Candidaţii la alegerile prezidenţiale şi parlamentare pot depune la ANI declaraţiile de avere

Fotbal: Federaţia din Kosovo, amendată de UEFA pentru incidentele de la meciul cu România