Noua tulpină Covid XEC, care este foarte contagioasă, ajunge și în România. Medic: Este o chestiune de zile

Un hibrid al subvariantelor Omicron, Covid XEC a apărut pentru prima oară în Germania, iar apoi a fost detectat în Marea Britanie, Danemarca, Franța, Irlanda, Suedia, Italia și Spania.

„În curând, vom auzi despre el și În România”, a avertizat medicul epidemiolog Alexandru Coman.

„Și este normal să fie așa, căci virusul suferă mutații. Vom avea variante noi tot timpul, ca la gripa comună. Motivele sunt ușor de înțeles. Mobilitatea este în creștere, oamenii călătoresc din ce în ce mai mult, unii vin în România, alții pleacă.

Nu mai vorbim despre perioada sărbătorilor de iarnă când intră în în vacanță”, a explicat, pentru Adevărul, dr. Alexandru Coman, medic epidemiolog în cadrul Institutului Inimii din Cluj-Napoca și președintele Asociației pentru prevenirea și controlul infecțiilor.

Medicul a precizat că este o chestiune de zile până când noua tulpină va ajunge și la noi: „Dacă nu cumva chiar a ajuns și încă nu am aflat. Și nu știm pentru că simptomele sunt ușoare, iar oamenii nu se mai testează și nici nu se mai prezintă la medic”.

Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București a explicat că, într-adevăr, oamenii nu se mai testează.

„În momentul în care au o simptomatologie exact ca o răceală, care ține două-trei zile, e aproape greu de crezut că lumea va merge să se testeze la medicul de familie sau la spital, în condițiile în care lucrurile se rezolvă de la sine.

Acest lucru s-a întâmplat și la variantele virale anterioare. În momentul în care nu ai complicații, nu ai o stare generală proastă și nu ajungi la medic, evident că nu vei face testarea, în cele mai multe dintre cazuri”.

Medicul a spus însă că, deocamdată, această nouă tulpină nu ar trebui să ne dea motive de îngrijorare. „Până la urmă, este normal ca după pandemie să fi intrat în această etapă de conviețuire cu virusul.

Și o să avem diverse variante virale, pentru că în mod cert, virusul suferă mutații în orice moment. Problema pe care am putea să o avem este în momentul în care va veni sezonul rece, sezonul de gripă, și vom avea în același timp și viroze și gripă și diverse alte infecții respiratorii. Și vom avea și infecția cu SARS-Cocv-2”, a mai precizat directorul medical al Institutului ”Matei Balș”.

 

Sursa: www.stiripesurse.ro

Trafic restricţionat pe autostradă, după ce un TIR a lovit două maşini staţionate pe banda de urgenţă, apoi un vehicul ce mergea pe banda a doua

Breaking: Joe Biden anunță că SUA sunt pregătite să ajute Israelul să se apere de atacurile Iranului