Ciolacu, întrebat despre terenul de golf de la vila preşedintelui de la Neptun: Cheltuielile fiecărei instituţii trebuie să fie cât de poate de transparente / Mi-e greu să cred că directorului de la RAPPS i-a trecut prin cap să facă un teren de golf

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi seară, că nu a fost niciodată la vila de protocol a preşedintelui Klaus Iohannis de la Neptun, de aceea nu poate confirma sau infirma că există un miniteren de golf acolo, însă apreciază că, dacă acesta există, amenajarea lui cu siguranţă nu a fost ideea directorului de la RAPPS. ”Cheltuielile fiecărei instituţii trebuie să fie cât de poate de transparente”, a afirmat premierul.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, marţis eară, la Digi 24, despre miniterenul de golf de la vila de protocol de la Neptun şi a afirmat: ”Îmi cer scuze, nu am avut niciodată nicio vizită la vila de protocol a preşedintelui de la Neptun. Deci nu am informaţii directe, nu vă pot povesti ceva. Eu cred că, până la urmă, vor trebui toate desecretizate şi opinia publică trebuie să cunoască. Dacă voi avea onoarea să fiu ales preşedinte, voi face acest lucru, fără nicio problemă, iar cheltuielile fiecărei instituţii publice trebuie să fie cât de poate de transparente”.

Premierul crede că ”ne-am câştigat acest drept la Revoluţie”.

”Mă mir că după 10 ani avem aceleşi discuţii”, a mai afirmat Ciolacu.

Întrebat dacă astfel de lucrări se fac la solicitarea beneficiarului, premierul a declarat:”Nu lucrez cu RAPPS, e în subordinea secretarului general. Nu cunosc cum se fac lucrările, ce formule, din venituri proprii. Mi-e greu să cred că directorului de la RAPPS i-a trecut prin cap să facă un teren de golf, dacă el există”.

”Cred că ţine de fiecare dintre noi când ajungem într-o asemenea funcţie. Eu, din funcţia de prim-ministru, nu am cerut niciun fel de amenajări proprii sau speciale”, a adăugat Ciolacu.

Potrivit , grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de preşedintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu un miniteren de golf. Conform imaginilor surprinse de G4Media, trei găuri de golf sunt amenajate în jurul lacului din faţa Vilei Nufărul, construită în perioada comunistă pentru soţii Ceauşescu şi folosită după Revoluţie de preşedinţii României.

 

Ciolacu: Relaţia mea cu preşedintele României este instituţională; nu am avut discuţii politice cu Iohannis

Volei masculin: Volley Schonenwerd – Corona Braşov, scor 1-3, în turul II al Ligii Campionilor