Cioban omorât în bătaie de patronul său. Ambulanța nu a putut ajunge la stână să-i acorde bărbatului primul ajutor

 

Pentru a-i acorda primul ajutor bărbatului de 54 de ani a fost solicitat ajutor la 112, o ambulanţă de la SAJ Ialomiţa a fost trimisă acolo, însă zona în care se află stâna este una greu accesibilă, iar autospeciala nu a putut ajunge. Ciobanul a fost urcat într-o căruţă cu intenţia de a ajunge la ambulanţă, însă pe drum acesta a decedat.

„La data de 01.10.2024 Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a fost sesizat că pe raza comunei Padina, judeţul Buzău, o persoană în vârstă de 54 de ani a decedat urmare unei agresiuni. Din cercetările efectuate de către procuror a rezultat că la data de 01.10.2024, în urma unui conflict spontan, numitul S.C. în vârstă de 46 de ani, proprietar al unei stâne, a lovit cu palmele şi pumnii, iar ulterior cu o ţeavă tip PVC, un angajat al său, în vârstă de 54 de ani, lovituri în urma cărora victima a decedat, deşi inculpatul a intenţionat să o ducă la un spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale”, a transmis miercuri Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, potrivit Agerpres.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

„Procurorul de caz a dispus reţinerea autorului faptei pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie sesizat Tribunalul Buzău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, informează sursa citată.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Nicolae Ciucă și-a depus candidatura: ‘Voi fi un președinte rezonabil, implicat, echilibrat’

Ministrul Tîlvăr: România şi Portugalia se sprijină reciproc în gestionarea provocărilor de securitate