Keir Starmer promite la Bruxelles că va relansa relaţia dintre ţara sa şi UE

Liderul laburist, sosit la putere în iulie după 14 ani de guvern conservator, urmează să aibă întrevederi cu şefii principalilor instituţii ale UE. El a fost primit la mijlocul zilei de miercuri de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Este pentru prima dat când el se deplasează la Bruxelles după ce a preluat funcţia de premier.

„Suntem hotărâţi să redăm acestei relaţii o bază stabilă şi pozitivă, ceea ce, cred eu, ne dorim cu toţii”, a declarat Starmer la sosirea lui la sediul Comisiei Europene.

„În aceste vremuri foarte incerte, partenerii animaţi de acelaşi spirit ca noi trebuie să coopereze mai strâns”, a subliniat la rândul său Von der Leyen, enumerând convingerile împărtăşite ale UE şi Regatului Unit asupra unor probleme precum lupta împotriva schimbărilor climatice şi sprijinul acordat Ucrainei în faţa invaziei la scară mare declanşată de Rusia.

De asemenea, Von der Leyen şi Starmer au condamnat la unison atacul cu rachete balistice al Iranului asupra Israelului şi au îndemnat la calm pentru a preveni răspândirea conflictului în Orientul Mijlociu.

Starmer a spus că toate părţile „trebuie să facă un pas înapoi de pe marginea prăpastiei” şi să găsească o cale de detensionare. La rândul său, Ursula von der Leyen a reiterat apelul UE pentru un armistiţiu în Gaza şi la frontiera cu Libanul.

De la sosirea sa la Downing Street, Starmer susţine că vrea să repare relaţia cu vecinii europeni afectată de retragerea Regatului Unit din UE în 2020, în timpul guvernului condus de Boris Johnson, promotorul Brexitului. Însă liderul britanic este aşteptat să dea mai multe detalii cu privire la ceea ce vrea el să obţină exact din partea UE şi ceea ce este el gata să ofere în schimb.

„Starmer trebuie să-şi prezinte planul”, rezumă analistul Mujtaba Rahman, de la Eurasia Group.

Această vizită „este simbolul unei dorinţe de a disipa ceaţa ce există între cele două maluri ale Canalului Mânecii”, estimează profesorul Richard Whitman, specialist în UE la Universitatea din Kent.

Recent, Keir Starmer a avut întrevederi bilaterale cu mai mulţi lideri europeni, cu care a discutat în special asupra cooperării în lupta împotriva imigraţiei ilegale.

În iulie, noul premier a găzduit în Regatul Unit reuniunea Comunităţii politice europene, în timpul căreia s-a angajat s-a reconstruiască punţile cu continentul european.

Starmer, care a votat în favoarea menţinerii Regatului Unit în UE în timpul referendumului din 2016, a insistat asupra faptului că această reînnoire a relaţiilor nu înseamnă o revenire asupra Brexitului, care rămâne un subiect politic toxic în Regatul Unit.

În loc de aceasta, laburiştii încearcă să aducă ameliorări acordului privind comerţul şi cooperarea cu UE, care va fi reînnoit în 2026. Este vorba în special să se negocieze un nou pact de securitate cu UE, un acord pentru a face mai puţin obositoare controalele la frontiere pentru produsele agricole şi o recunoaştere reciprocă a calificărilor profesionale.

Până acum, premierul britanic a oferit puţine detalii asupra proiectelor sale. El a fixat linii roşii, excluzând ralierea la piaţa unică, uniunea vamală sau restabilirea libertăţii de circulaţie. Şi s-a opus principalei propuneri de până acum a UE: un program de mobilitate pentru tinerii cu vârste între 18 şi 30 de ani.

VIDEO Premierul Ciolacu recunoaște, la semnarea noului parteneriat cu Banca Mondială: Reindustrializarea se poate face doar cu investiții în resursa umană

Se poate – Nici 10 zile pentru evaluarea pagubelor din 7000 de gospodării în zonele lovite de inundații