Rusia se pregătește pentru un război mai amplu – Sunt testate, în premieră, sitemele de alertă în cazul unui atac aerian

„Testul de mare anvergură a sistemelor de alertă pentru populaţie la nivel regional şi municipal s-a desfăşurat în toate statele federale ale Rusiei”, iar în timpul acestei probe „au fost activate sirenele şi difuzoarele şi au fost transmise mesaje pe canalele de radio şi televiziune”, a precizat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă într-un mesaj pe Telegram. Acesta a cerut populaţiei să-şi păstreze calmul la activarea sirenelor de raid aerian şi să urmărească televiziunea sau radioul.

Ucraina insistă pe lângă aliaţii săi occidentali ca ajutorul militar pe care i-l oferă în războiul cu Rusia să includă rachete cu rază lungă de acţiune care să fie folosite pentru a lovi ţinte în profunzimea teritoriului rus, dar nu a primit deocamdată un răspuns pozitiv faţă de această solicitare amintită cu regularitate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

De partea sa, preşedintele rus Vladimir Putin consideră că o asemenea autorizaţie ar presupune o implicare directă a NATO în conflict prin asistenţa oferită Ucrainei pentru localizarea ţintelor cu ajutorul sateliţilor americani sau europeni şi direcţionarea rachetelor către acestea. Prin urmare, el a lansat un avertisment nuclear Occidentului prin revizuirea doctrinei nucleare a Rusiei, care ar permite represalii nucleare în cazul unor atacuri convenţionale masive cu rachete sau drone asupra teritoriului rus sau al aliatului său belarus.

Deocamdată, Ucraina recurge la atacuri cu drone asupra unor obiective strategice ruse, precum rafinării, rezervoare de combustibil, depozite de muniţii sau aerodromuri militare, într-o tactică de război asimetric menită să perturbe logistica armatei ruse.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ali Khamenei l-ar fi avertizat pe Hassan Nasrallah că va fi ucis – Temeri cu privire la o infiltrare israeliană la vârful puterii de la Teheran

Halep: Este prima victorie din ultimii doi ani, aşa că sentimentul este unul plăcut, chiar dacă mă simt foarte obosită