Prăbușirea agriculturii românești: România, la coada Europei la producția de floarea-soarelui. Prețurile uleiului explodează

In luna august în Europa de est se înregistrează cele mai mari probleme. Pe hartă, România este marcată cu portocaliu și roșu, scrie într-un raport de la Observatorul European al Secetei.

Seceta a provocat pagube semnificative, afectând 2 milioane de hectare, ceea ce reprezintă un sfert din suprafața totală cultivată la nivel național, conform datelor Panorama.

Firma de consultanță Strategie Grains a publicat statistici care arată că, în acest an, producția totală de semințe la nivelul Uniunii Europene ar trebui să ajungă la 8,9 milioane de tone, cu aproape un milion de tone mai puțin decât recolta din 2023: „Pe măsură ce recoltatul avansează, se confirmă o producţie dezastruoasă de seminţe de floarea-soarelui, performanţele fiind aşteptate să fie cele mai mici din ultimii 15 ani în Bulgaria şi România”

Condițiile meteo le-au creat dificultăți mari agricultorilor, mai ales că în iulie 2024 a fost înregistrat un nou record de temperatură. Potrivit datelor Panorama, în 2021, 49% din suprafața agricolă a fost afectată de ariditate, în 2022 procentul a scăzut la 36%, iar în 2023 a crescut din nou la 40%.

Elena Gustoiu, membră a Asociației Forța Fermierilor, explică faptul că producția redusă de ulei se datorează suprafețelor mici cultivate cu floarea-soarelui, întrucât prețurile din anii anteriori au fost foarte scăzute. În prezent, prețul pe kilogram este în jur de 2 lei.

”Toate estimările companiilor din domeniu, ale experților din industria uleiului merg către o creștere între 10-15% a prețului în orizontul următoarelor 2 luni. Costurile logistice sunt din ce în ce mai mari, iar efectele le vom vedea din păcate la raft, acolo unde români vor cumpăra un ulei mai scump și probabil vor alege alternativele din import, care au ajuns să fie mai ieftine decât uleiul produs în România”, a declarat economistul Adrian Negrescu, potrivit Ziare.com.

Acesta a mai menționat că prețurile din România se află printre cele mai mari din regiune, în contextul în care ne confruntăm cu numeroase dificultăți, inclusiv subvenții foarte scăzute comparativ cu cele din Europa. De fapt, un agricultor român beneficiază de subvenții de trei ori mai mici decât un omolog din Franța, ceea ce ne face, din păcate, tot mai dependenți de importuri.

Fermierii români vor ajutorul statului

Elena Gustoiu spune: ”Autoritățile pot înlesni multe situații cu care fermierii se confruntă, dar nu există comunicare, empatie, oamenii care iau decizii sunt prea puțin în contact cu realitatea efectivă de pe teren, ceea ce duce la sincope mari din acest punct de vedere”.

Sistemele de irigații s-ar dovedi extrem de benefice în această situație. Potrivit Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, în România se irigă 1,6 milioane de hectare dintr-un total de 2,7 milioane de hectare. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a anunțat că până în 2027 țara ar putea avea o infrastructură de irigații completă.

”Trebuie făcute asigurări pentru situații de calamitate majoră, mă refer aici la secetă, inundații, chestiuni pe care nu le asigură niciun asigurator. Cred că ar trebui stimulat mediul acvatic, pentru a putea fi oprit pe teritoriul țării. În Olanda fiecare râușor, în afară că este oprit prin diverse baraje prin care apa staționează, se creează un microclimat care aduce o plus valoare zonei. Ar putea interveni și cu măsuri care ar putea stimula capitolul irigații”, a afirmat fermierul Dănuț Andruș, pentru Ziare.com.

”Dacă nu se iau măsuri urgente în care statul să joace ca arbitru și să creeze cadre legislative, suntem în cădere liberă și cred că finalul vine încet și sigur pentru agricultura românească”, spune Dănuț Andruș.

Anul acesta, alte culturi afectate au fost porumbul, grâul și rapița.

 

Riposta israeliană pare iminentă – Germania cere cetățenilor săi să părăsească Iranul

Alro a inaugurat o nouă unitate de tăiere a aluminiului