Teheranul susţine eforturile pentru un armistiţiu cu Israelul simultan în Liban şi Fâşia Gaza

Vizita ministrului în Libanul vizat de intense lovituri israeliene este prima a unui responsabil iranian după moartea pe 27 septembrie a liderului puternicului Hezbollah, Hassan Nasrallah, într-un raid israelian.

„Susţinem eforturile pentru un armistiţiu, cu condiţia, în primul rând, ca drepturile poporului libanez să fie respectate şi ca acesta (armistiţiul) să fie acceptat de Rezistenţă”, a declarat pentru jurnalişti Abbas Aragchi, cu referire la Hezbollah.

„În al doilea rând, el trebuie să intervină simultan cu un armistiţiu în Gaza”, potrivit ministrului iranian.

Şeful diplomaţiei iraniene a precizat într-o conferinţă de presă că a evocat problema armistiţiului „cu autorităţile libaneze”, adăugând: „suntem în contact cu alte ţări pentru instaurarea unui armistiţiu”.

Parisul şi Washingtonul, la care s-au raliat ţări arabe, occidentale şi europene, au îndemnat în septembrie la un armistiţiu imediat de 21 de zile între Israel şi Hezbollah pentru „a da o şansă diplomaţiei”.

O iniţiativă ignorată de Israel, care dimpotrivă şi-a intensificat loviturile şi l-a eliminat în mod spectaculos pe Hassan Nasrallah.

Ministrul iranian, primit de premierul libanez Najib Mikati şi de preşedintele Parlamentului libanez Nabih Berri, aliat al Hezbollah, a dat asigurări că Teheranul este „în mod ferm de partea prietenilor libanezi”.

„Republica Islamică Iran a susţinut întotdeauna Libanul, ea a fost şi rămâne o susţinătoare a şiiţilor libanezi şi a Hezbollah”, a spus ministrul iranian.

Şeful diplomaţiei iraniene are de obicei în timpul vizitelor sale la Beirut o întrevedere cu liderul Hezbollah. Însă, la o săptămână de la moartea lui Hassan Nasrallah, niciun succesor nu a fost desemnat.

COD ROȘU de furtuni în apropierea României – Avertizare emisă de MAE

Vălean, după ce CJUE a anulat prevederea din Pachetul Mobilitate care a impus operatorilor de transport rutier să asigure la fiecare 8 săptămâni întoarcerea vehiculului la centrul operaţional: O victorie importantă pentru transportatorii din România