Argeş: Un tânăr de 22 de ani şi un adolescent de 15 ani au murit, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat

Un tânăr de 22 de ani şi un adolescent de 15 ani au murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe un drum judeţean, în zona comunei argeşene Răteşti.

„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Topoloveni, s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din comuna Răteşti, care conducea un autoturism pe DJ 702G, pe raza localităţii de domiciliu, circulând din direcţia Căteasca spre Crângurile, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un stâlp şi gardul unui imobil, răsturnându-se de mai multe ori”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la sosirea echipelor de salvare cele două victime erau blocate în interiorul autoturismului, şoferul fiind deja decedat.

„Colegii noştri au acţionat pentru extragerea celei de-a doua victime dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, persoana fiind predată unui echipaj SMURD de prim ajutor calificat, care a început de urgenţă executarea manevrelor de resuscitare. Manevrele au fost preluate de personalul echipajului SMURD de terapie intensivă mobilă, însă, din păcate, victima nu a răspuns pozitiv, fiind declarat decesul”, se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeş.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier. AGERPRES/(AS – autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

Sursa: www.agerpres.ro

La Liga: Espanol Barcelona – Mallorca 2-1

Zelenski insistă și cere ‘mai multă determinare din partea’ vecinilor Ucrainei ‘pentru a pune capăt terorii ruseşti’