Handbal feminin: Gloria Bistriţa, a treia înfrângere consecutivă în Liga Campionilor, în deplasare, cu FTC Budapesta

Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de formaţia FTC Budapesta, scor 32-28 (18-10), în a patra partidă din grupa A a Ligii Campionilor.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Lekic 7 goluri, Dmitrieva 6, pentru FTC Budapesta, respectiv Rodriguez 7, De Araujo 6, Nocun 5, pentru Gloria. Portarul Renata De Arruda s-a remarcat cu 12 intervenţii.

În etapa a IV-a din grupa A se mai joacă meciurile dintre Metz Handball – Podravka, Krim Ljubljana – Storhamar şi CSM Bucureşti – Nykobing Falster Handboldclub.

La debutul în competiţie, Gloria Bistriţa a furnizat surpriza, învingând campioana CSM Bucureşti, cu 30-26, însă apoi a cedat cu Metz Handball, scor 26-28, şi cu Krim, scor 30-35. Gloria rămâne cu 2 puncte.

În etapa a V-a, echipa antrenată de Florentin Pera va juca pe teren propriu, cu Podravka, în 12 octombrie.

În grupa B a competiţiei joacă şi vicecampioana Rapid Bucureşti.

Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).

Deţinătoarea trofeului este formaţia ungară Gyor ETO, care a câştigat în 2024 al şaselea trofeu.

 

Handbal feminin: SCM Rm. Vâlcea – Dunajska, scor 28-26, în preliminariile European League

Dolly Parton anunţă o donaţie de 1 milion de dolari pentru reconstrucţie în urma uraganului Helene