Prezidenţiale2024/ CCR a respins contestaţiile formulate împotriva candidaturilor lui Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor

Curtea Constituţională a României a respins, sâmbătă, contestaţiile formulate împotriva candidaturilor depuse de Nicolae Ciucă şi de Kelemen Hunor la funcţia de preşedinte al României.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins contestaţia formulată de doamna Şerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024. De asemenea, a respins contestaţia formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024”, informează CCR, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În şedinţa de sâmbătă, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României, a luat în dezbatere şapte contestaţii împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Preda)

A început ședința CCR pentru prezidențiale: Au fost contestate candidaturile depuse de Geoană, Șoșoacă, Ciucă, Orban și Kelemen

Prezidenţiale2024/ CCR a anulat decizia BEC privind înregistrarea candidaturii Dianei Iovanovici-Şoşoacă (oficial)