Liga I: Universitatea Cluj revine de la 2 – 0 și obține un punct în meciul cu Unirea Slobozia, scor 2-2

Partida Unirea Slobozia-U Cluj s-a desfășurat sâmbătă la Clinceni. Meciul s-a încheiat la egalitate, 2-2 după ce echipa considerată gazdă a condus cu 2-0 la pauză. Atacantul francez Jordan Gele a deschis scorul în minutul 17, iar mijlocașul Constantin Toma a dublat avantajul cinci minute mai târziu. Oaspeții au revenit în partea a doua a meciului. Ei au punctat prin armeanul Artur Miranyan în minutul 52 și prin Radu Boboc în minutul 64, relatează Mediafax.

În urma acestui rezultat, Unirea urcă în clasament până pe locul 13. Echipa are 12 puncte. Oaspeții rămân pe primul loc. Ei au 23 de puncte și nu mai pot fi ajunși în această etapă deoarece echipa de pe locul 2, Univ. Craiova, are 19 puncte.

Univ. Craiova va juca tot sâmbătă, de la ora 21.30, în deplasare cu Oțelul Galați. Gălățenii au 18 puncte și se situează pe locul 4. Oțelul are un meci mai puțin și este singura echipă neînvinsă din actuala ediție de campionat.

Cel de al treilea meci al zilei se va juca la Cluj-Napoca. De la ora 19.00 se vor întâlni CFR Cluj și Poli Iași. CFR are 15 puncte și se află pe locul 6, în timp ce moldovenii au 14 puncte și ocupă locul 8. Clujenii au și o restanță, cu Oțelul în deplasare.

Vineri s-au jucat partidele UTA Arad-Petrolul Ploiești 3-1 și Farul Constanța-Dinamo București 1-1.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Avertismentul lui Viktor Orban: ‘Taxele vamale suplimentare asupra autovehiculele electrice din China reprezintă o lovitură grea pentru economia europeană’

Liderul militar Hamas din Liban a fost ucis de Israel