Mihai Tudose: În 2023, un maaaare lider (!) PNL, Alexandru Muraru, declara preţios că începe demersurile pentru scoaterea AUR în afara legii. PSD s-a opus

”Acum un an, în mai 2023, un maaaare lider (!) PNL, Alexandru Muraru, declara preţios că va începe demersurile pentru scoaterea AUR în afara legii. Acest demers lui i se părea foarte democratic…. PSD-ul prin vocea Preşedintelui Marcel Ciolacu s-a poziţionat ferm împotriva acestui derapaj… Acum, când Curtea Constituţională a luat o decizie intens discutată, aceeaşi ,,personalitate” liberală urlă că PSD ucide democraţia…E amnezie sau disperare pe la PNL prin curte?”, afirmă Tudose într-o postare pe Facebook, intitulată ”Amnezia ca doctrină”.

El se intreabă dacă deja se caută variante de justificare a eşecului ”ostaşului-erou-nerecunoscut”

”Măcar un pic de inteligenţă era necesară…Şi mai multă atenţie la ce aţi ,,mâncat” în trecutul nu prea îndepărtat! Deci, poate îşi aduce aminte Muraru-PNL cum promova o lege pentru un om sau cum scotea partide în afara legii…. Nu Murarule, nu PSD şi Ciolacu sunt de vină pentru eşecul vostru! Voi decontaţi toate boacănele făcute în pandemie, toate jongleriile din energie, toate prostiile puse în PNNR…Dar când amnezia devine o chestie doctrinară….”, mai scrie Mihai Tudose.

Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, susţine, după respingerea de către CCR a candidaturii Dianei Şoşoacă la prezidenţiale, că pericolul capturării instituţiilor statului e în plină desfăşurare şi că PSD şi UDMR creează culoar liber pentru ca George Simion să intre în turul doi.

Muraru afirmă că ”folosirea CCR ca instrument politic într-o asemenea manieră va pune România într-o lumină proastă la nivel internaţional, prin grava încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale”. El consideră că ”urmează zile de încercare pentru democraţia din România”.

”Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituţiilor statului e în plină desfăşurare. CCR, prin decizia de astăzi, riscă să ducă în finala prezidenţială cel mai pro-rus candidat, cu două interdicţii internaţionale. PSD şi UDMR, prin reprezentanţii lor în CCR, îşi dau mâna şi crează un culoar liber pentru extremistul George Simion spre turul al doilea prezidenţial. Pentru că voturile SOS pot merge acum către extremistul AUR”, a scris Alexandru Muraru pe Facebook.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Cristian Terheș, după interzicerea candidaturii lui Șoșoacă: Nu vreau să speculez până la motivarea Hotărârii CCR, dar precedentul e periculos

Lasconi, întrebata ce fost preşedinte ar vrea să-i fie sfătuitor: De la mulţi aş avea câte ceva de învăţat, şi de la Traian Băsescu, şi de la Emil Constantinescu. De la Iohannis nu, eu nu pot cu atâta lene