Ministrul Energiei: Depozitele de gaz sunt la capacitatea de 101%, stăm mai bine decât anul trecut

Potrivit mesajului publicat pe rețelele de socializare, România are gaz suficient pentru iarna care vine. Depozitele naționale sunt pline peste capacitate, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Există și un stoc important de cărbune, chiar mai mare decât în 2023. Astfel, consumul energetic al României în perioada sezonului rece nu va avea probleme, este concluzia mesajului.

„Suntem pregătiți pentru că, pe toate palierele, pot spune că stăm mai bine chiar decât anul trecut, am intrat în supra-plin”, a precizat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Hamas sărbătorește ‘atacul glorios’ din 7 octombrie împotriva Israelului

Clubul prosumatorilor se îndreaptă spre 200 de mii de membri