IDF a respins acuzaţiile de încălcări ale legislaţiei umanitare internaţionale în timpul campaniei din Liban

Purtătorul de cuvânt al IDF, Peter Lerner, a respins acele acuzaţii:

„Aş spune că IDF îşi derulează operaţiunile în concordanţă cu legile conflictelor armate. Operaţiunile noastre au loc în prezenţa unor consilieri legali şi a celor care sunt responsabili pentru aplicarea legii şi implementarea operaţiunilor.

Din păcate, luptăm împotriva unei organizaţii teroriste, a unei armate teroriste care nu are niciun respect pentru acele legi pe care le respectăm atât noi, cât şi dvs”.

ÎPS Teodosie, despre atei: Cel ce-l tăgăduieşte pe Dumnezeu a cărui operă o vedem zilnic, acela nu este un om sănătos la minte

Viktor Orban s-a dezlănțuit iar: Constituția precizează că tatăl e bărbat și dacă stânga internațională se răstoarnă cu susul în jos!